23 de copii abandonaţi în maternitate, de la începutul anului

          *În total, 40 de sesizări primite pe adresa DGASPC Buzău au vizat situaţii de risc de abandon

            În primele luni ale anului, la nivelul judeţului Buzău, 23 de copii au fost lăsaţi de mame în grija Statului, cu şapte mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Situaţia materială precară, întâlnită în familiile sărace, cu mulţi copii, sau ruşinea, în cazul tinerelor necăsătorite, sunt principalele motive pentru care mamele îşi lasă nou-născuţii în grija autorităţilor.

          *În total, 40 de sesizări primite pe adresa DGASPC Buzău au vizat situaţii de risc de abandon

            În primele luni ale anului, la nivelul judeţului Buzău, 23 de copii au fost lăsaţi de mame în grija Statului, cu şapte mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Situaţia materială precară, întâlnită în familiile sărace, cu mulţi copii, sau ruşinea, în cazul tinerelor necăsătorite, sunt principalele motive pentru care mamele îşi lasă nou-născuţii în grija autorităţilor.

            „În perioada  ianuarie – aprilie 2012, au fost primite 40 de sesizări care fac referire la 40 de copii ce au prezentat risc de abandon în maternitate şi unităţi sanitare de pe raza judeţului Buzău.  Pentru 23 de copii nu s-a putut face reintegrarea în familie, motiv pentru care s-a dispus măsura plasamentului în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău”, ne-a declarat Roxana Kovacs, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Buzău.

            Sesizările au venit din partea maternităţilor din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi din partea unei secţii de pediatrie din cadrul unei unităţi medicale din municipiul Buzău.

 

            Campanii de prevenire în şcoli

 

            De altfel, în această perioadă, în scopul prevenirii sarcinii nedorite şi reducerii numărului de copii abandonaţi, la nivelul judeţului sunt în derulare două campanii de prevenire şi informare a tinerilor buzoieni.

            În cadrul unui proiect desfăşurat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în parteneriat cu fundaţia franceză SERA, au fost consiliate aproximativ 500 de tinere şi au fost oferite numeroase produse contraceptive. 

            O altă campanie de informare, intitulată „Sarcina, o problemă la vârsta adolescenţei”, se desfăşurată, în această perioadă, în şcolile şi liceele din judeţul Buzău, în vederea conştientizării riscului apariţiei unei sarcini timpurii.

            Această campanie se desfăşoară în şcoli şi licee de pe întreg teritoriul judeţului Buzău şi a vizat, până la acest moment, aproximativ 150 de elevi.

 

            11 mame minore

 

            În primele patru luni ale anului 2012, 11 dintre mamele care au dat naştere unor bebeluşi au fost minore. Un lucru îmbucurător este că, spre deosebire de alţi ani, toate aceste mame şi-au luat copiii în familie. Mamele minore, indiferent de statut social, sunt monitorizate pentru o perioadă de şase luni de către speciliştii DGASPC Buzău.

            „În situaţiile în care mamele doresc să-şi continue studiile, iar în familie nu există condiţii pentru creşterea nou-născutului, acestora li se acordă, pentru o perioadă determinată, de aproximativ şase luni, serviciile Centrului Maternal care funcţionează în cadrul instituţiei noastre”, a precizat Roxana Kovacs, purtător de cuvânt al DGASPC Buzău.

            O noutate apărută în primele luni ale anului 2012 este că la patru copii le-a fost recunoscută paternitatea, persoanele în cauză asumându-şi astfel rolul de părinte în viaţa copilului.