Centru de zi pentru copii cu dizabilităţi, la standarde europene

       * Reabilitarea şi dotarea centrului a costat aproximativ 2,5 milioane lei, cea mai mare parte bani europeni

     La sfârşitul săptămânii trecute, sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a găzduit seminarul de închidere oficială a proiectului privind reabilitarea, modernizarea şi echiparea Centrului de zi pentru copii cu dizabilităţi „Dumbrava minunată”. Este vorba de un imobil din vecinătatea fostului Spital Brătianu, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, care, prin fonduri europene, a fost adus la cele mai înalte standarde.

     Centrul va avea 30 de angajaţi, mare parte dintre aceştia fiind specialişti: logopezi, kinetoterapeuţi, psihologi şi educatori. 12 dintre angajaţii noului centru sunt redistribuiţi de la centrele care funcţionează deja în cadrul DGASPC Buzău, în timp ce alţi 18 specialişti vor fi angajaţi în perioada următoare.

            Beneficiari direcţi ai Centrului de zi „Dumbrava minunată” vor fi 70 de copii. 40 dintre aceştia, diagnosticaţi cu sindrom sau tulburare autistă, cu dizabilităţi neuropsihice sau cu sindromul Longdon-Down, vor beneficia de servicii în sistem „centru de zi”, în timp ce alţi 30 de copii vor beneficia de servicii de recuperare, pe o perioadă de o săptămână, în cadrul unor programe de logopedie, ludoterapie, meloterapie, terapie multisenzorială sau kinetoterapie.

În acest moment, evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău arată că în judeţ există aproximativ 300 de copii cu autism sau elemente autiste.

100 de solicitări pentru 70 de locuri

     „Centrul are dotările specifice activităţilor de recuperare şi asigură o paletă largă de servicii recuperatorii. Asta va găsi o familie care se va se va adresa Direcţiei pentru a ne cere ajutorul. Până în acest moment, avem peste 100 de solicitări pentru servicii de recuperare în cadrul centrului. Cu toate că avem o capacitate de doar 70 de locuri, vom încerca, în urma evaluărilor pe care le vom face, să răspundem cât mai multor solicitări”, a declarat Claudia Roşioru, directorul DGASPC Buzău, managerul proiectului.

     Inaugurarea Centrului de zi „Dumbrava minunată” se va realiza la sfârşitul acestei săptămâni, însă va deveni funcţional cel mai probabil la jumătatea lunii iulie. Asta pentru că se aşteaptă deblocarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului care nu permite angajări în sistemul bugetar.

     Valoarea totală a proiectului este de aproape 2,5 milioane lei, cea mai mare parte, 1,65 milioane lei, bani europeni, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, restul de bani fiind sume alocate din bugetul naţional sau contribuţia proprie a DGASPC Buzău.