Colegiul Agricol „Constantin Angelescu” găzduieşte joi, începând cu ora 9.00, faza judeţeană a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”.
Colegiul Agricol „Constantin Angelescu” găzduieşte joi, începând cu ora 9.00, faza judeţeană a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”.
Ajunsă la ediţia cu numărul 51, competiţia este organizată de Filiala de Cruce Roşie Buzău, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Nu mai puţin de 20 de echipaje au intrat în concurs, împărţite în mod egal pentru cele două categorii: gimnaziu şi liceu. Pentru instruirea elevilor, Crucea Roşie Buzău a venit în sprijinul cadrelor didactice implicate, prin organizarea de cursuri gratuite de formare instructori în acordarea primului ajutor de bază.
„Concursul se adresează elevilor din gimnazii şi licee, având drept obiective însuşirea cunoştinţelor despre acordarea corectă a primului ajutor de bază, noţiunilor privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos, precum şi cunoaşterea unor aspecte privind Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie”, ne-a declarat Floarea Bârzu, directoarea Filialei de Cruce Roşie Buzău.
Echipajele intrate în concurs vor avea de trecut două probe: teoretică şi practică. Proba teoretică constă în completarea de către concurenţi a unui test grilă, în timp ce la proba practică, elevii vor avea misiunea de a interveni pentru acordarea primului ajutor în cazul unor accidente soldate cu răniţi, simulare care va avea loc pe terenul de sport al Colegiului Agricol.
Echipele câştigătoare la cele două categorii se vor califica la faza naţională a concursului, care va avea loc în luna iulie, la Centrul de agrement de la Poiana Pinului.