20 de vulcanizări, spălătorii şi service-uri auto, în neregulă

            Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a desfăşurat, pe toată durata lunii mai, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile de securitate şi sănătate în muncă la societăţile care se ocupă cu întreţinerea şi repararea autovehiculelor.

            24 de service-uri auto, vulcanizări şi spălătorii auto din judeţul Buzău  au fost „călcate” de inspectorii ITM Buzău. În urma controalelor, au fost constatate 20 de deficienţe, pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

            Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost lipsa menţinerii unei întreţineri tehnice adecvate a echipamentelor de muncă, semnalizare de securitate incompletă, lipsa unor recipienţi pentru depozitarea materialelor textile şi de altă natură contaminate cu solvenţi, vopseluri etc., sau neutilizarea echipamentului individual de protecţie în timpul desfăşurării activităţii. De asemenea, o altă neregulă constatată este aceea că la nivelul unora dintre unităţile comerciale verificate, nu erau desemnaţi lucrători pentru acordarea de prim ajutor.