* Ce doi au fost daţi de gol, pentru că au făcut prea mult zgomot în timp ce forţau uşa
Doi buzoieni cu o ocupaţie comună, spărgători cu state vechi, s-au gândit că ploaia care a căzut din abundenţă la sfârşitul săptămânii i-ar putea ajuta să dea o nouă lovitură, dat fiind că ţinea oamenii în casă sau prin cluburile de noapte, iar străzile erau pustii după lăsarea întunericului.
* Ce doi au fost daţi de gol, pentru că au făcut prea mult zgomot în timp ce forţau uşa
Doi buzoieni cu o ocupaţie comună, spărgători cu state vechi, s-au gândit că ploaia care a căzut din abundenţă la sfârşitul săptămânii i-ar putea ajuta să dea o nouă lovitură, dat fiind că ţinea oamenii în casă sau prin cluburile de noapte, iar străzile erau pustii după lăsarea întunericului.
Aşa se face că s-au hotărât să dea lovitura la un restaurant din oraş, despre care ştiau că nu are program de noapte, încurajaţi fiind de ploaia abundentă care cădea fără încetare de câteva ore. Astfel stând lucrurile, şi-au pregătit cu minuţiozitare ustensilele şi au pornit la treabă după miezul nopţii, ajungând în preajma restaurantului în jurul orei 2.00. Aşa cum se aşteptau, pe stradă nu era nici ţipenie de om şi nu trecea nicio maşină, aşa că nu şi-au făcut prea multe griji că cineva i-ar putea surprinde asupra faptului. În plus, pentru că ploaia răpăia pe asfalt şi pe acoperişuri, nu şi-au dat silinţa nici să lucreze în linişte, convinşi că vuietul ploii le va acoperi vocile şi zgomotele pe care le făceau încercând să forţeze uşa localului.
Au avut însă ghinion cu un locatar dintr-un bloc aflat în vecinătate, care avea insomnie şi ieşise pe balcon să ia o gură de aer proaspăt. La un moment dat, acesta a auzit voci şi zgomote suspecte venind din direcţia restaurantului, observând şi două siluete întunecate care meştereau ceva la uşă. Dându-şi seama că cei doi nu puteau avea intenţii bune, omul a sunat la 112 şi a anunţat Poliţia, fiind apoi pus în alertă dispozitivul de siguranţă publică.
Cel mai aproape de zona indicată se afla o patrulă de la Poliţia locală care, de altfel, a ajuns prima la faţa locului. Poliţiştii locali i-au reperat pe Claudiu Nica şi pe Bogdan Toma, cei doi spărgători, însă şi aceştia şi-au dat seama că au fost daţi de gol. Au luat-o la fugă în direcţii diferite, unul dintre ei fiind la scurt timp prins de poliţiştii locali. Nici partenerul său nu a avut mai mult noroc, în timp ce fugea de rupea pământul dând nas în nas cu un poliţist sosit între timp în zonă. Acesta l-a prins şi pe cel de-al doilea fugar, cei doi reîntâlnindu-se la sediul Poliţiei. Au fost imediat recunoscuţi, întrucât erau recidivişti cu vechime şi, poate şi din această cauză, instanţa a decis ulterior să fie arestaţi preventiv pentru 29 de zile, fiind cercetaţi pentru tentativă de furt calificat.