Metro lansează programul „De-ale noastre” pentru micii producători

     METRO Cash & Carry România a lansat programul „De-ale noastre”, un program de susţinere a micilor producători de legume, o iniţiativă în premieră pentru piaţa din România, potrivit unui comunicat al companiei.

     Într-o primă fază, acest program vizează agricultorii din bazinul legumicol Poiana Mare, aceştia devenind furnizorii companiei pentru patru tipuri de produse, respectiv roşii, ardei gras/ kapia/ gogoşar, castraveţi şi vinete. Legumele rezultate din program vor fi comercializate în reţeaua de magazine METRO Cash & Carry din toată ţara, sub marca “De-ale noastre”.

          Pe lângă asigurarea desfacerii produselor, agricultorii participanţi în programul de susţinere a producătorilor locali beneficiază de un centru de colectare, precum şi de consultanţă pe tot parcursul procesului de producţie. În plus, la începutul programului, METRO le asigură necesarul de seminţe pentru răsaduri. Totodată, un inginer agronom, consultant METRO, le va asigura consultanţa de specialitate. Rolul acestuia este de a-i asista pe micii producători în fiecare etapă a procesului de producţie, oferindu-le sfaturi privind selecţia soiurilor, în funcţie de tipul de sol, perioada optimă de recoltare, tehnici şi mijloace de producţie sau metode de eficientizare a costurilor de producţie şi resurselor.

     Legumele “De-ale noastre”, produse prin tehnologii tradiţionale sunt cultivate în pământ, producţia fiind realizată în solar (în proporţie de 70 la sută), sau pe câmp (30 la sută), în proces fiind folosite, preponderent, îngrăşămintele naturale.

     Controlul producţiei, din momentul semănatului şi până în momentul când legumele ajung la raft, asigură trasabilitatea produselor sau originea controlată. Aceasta înseamnă că orice client METRO, care cumpără legumele “De-ale noastre”, are la dispoziţie informaţii referitoare la originea acestora, metodele de producţie folosite, sau perioada de recoltare, având astfel o garanţie a calităţii lor. În plus, controlul şi respectarea standardelor în procesul de producţie, procesele de ambalare, manipulare şi transport garantează păstrarea calităţii legumelor. După colectare, acestea ajung pe rafturile magazinelor METRO Cash & Carry din toată ţara, în cel mai scurt timp.

      “Segmentul micilor producători este unul dintre acele sectoare care ar avea nevoie de foarte multă atenţie, având un aport considerabil la dezvoltarea sănătoasă a economiei locale. Am iniţiat acest proiect, unic în România, tocmai din dorinţa de a veni în sprijinul micilor producători cu soluţii concrete, care să îi ajute să devină mai productivi. Am sesizat, de asemenea, în ultimii ani o nevoie în creştere a pieţei pentru produsele româneşti. Programul METRO de susţinere a producătorilor locali răspunde acestei cereri oferind produsele “De-ale noastre” proaspete şi de calitate, singurele legume româneşti de origine controlată, de pe piaţă. Ne dorim ca acest program să se dovedească soluţia câştigătoare atât pentru agricultorii locali, cât şi pentru clienţii noştri, care vor avea la dispoziţie legume româneşti de cea mai bună calitate”,a declarat Dusan Wilms,  director general METRO Cash & Carry România.

     În program sunt implicaţi aproximativ 200 de producatori locali, însă în viitor, METRO Cash & Carry intenţionează să extindă proiectul şi în alte regiuni ale ţării, pe mai multe tipuri de culturi.

     METRO este reprezentată în 30 de ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde  de euro în 2011. METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerţului la scară mondială.