Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuţi pugilişti buzoieni, s-a căsătorit religios cu Claudia Georgiana, partenera sa, după ce în urmă cu o săptămână au organizat şi cununia civilă. Cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu sâmbătă după-amiază, alegând ca ceremonia religioasă să aibă loc la Episcopia Buzăului şi a Vrancei.
Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuţi pugilişti buzoieni, s-a căsătorit religios cu Claudia Georgiana, partenera sa, după ce în urmă cu o săptămână au organizat şi cununia civilă. Cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu sâmbătă după-amiază, alegând ca ceremonia religioasă să aibă loc la Episcopia Buzăului şi a Vrancei.Alături de sportivul buzoian au fost rudele sale, o mulţime de prieteni, nume grele din sportul buzoian şi nu numai. Pugilistul buzoian a spus că momentul cununiei religioase a fost mai copleşitor ca orice altă clipă din viaţa sa şi că a transpirat mai mult ca la orice meci disputat până acum. “Trăiesc cele mai frumoase clipe, alături de o persoană minunată. Sper ca acesta să fie cel mai lung meci al meu”, a declarat vizibil emoţionat, mirele.