Conform obiceiului, principalii candidaţi la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului Buzău au acordat declaraţii de presă la ieşirea de la vot.
Conform obiceiului, principalii candidaţi la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului Buzău au acordat declaraţii de presă la ieşirea de la vot.
Bîgiu: „Am votat pentru copiii noştri”
Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul Marian Cristinel Bîgiu, a votat, la ora 8,00, la secţia din incinta Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 4, din imediata vecinătate aŞcolii 15: „Am votat pentru o schimbare, am votat pentru copiii noştri, pentru ca ei să-şi poată construi viitorul la noi în Buzău. Din toate studiile şi sondajele făcute, prezenţa la vot ar trebui să fie undeva la peste 60 la sută, o prezenţă mai mare decât de obicei. Este un lucru bun, pentru că mi se pare normal să ieşim să ne exprimăm opţiunile legate de cei care ne vor conduce în următorii patru ani”.
Negoiţă: „Votul meu este acordat viitorului acestui oraş”
Candidatul independent la funcţia de primar al municipiului, Paul Iulius Negoiţă, a venit la vot la ora 8,30, la una dintre secţiile de votare de la Liceul Agricol: „Vreau să mulţumesc presei pentru că a reflectat, fiecare aşa cum a considerat, modul cum s-a desfăşurat campania electorală. Eu am votat astăzi pentru buzoieni, pentru viitorul oamenilor, pentru viitorul copiilor noştri. Vreau un Buzău curat, atât din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere administrativ. Votul meu este acordat viitorului acestui oraş, un oraş care are mari probleme, un oraş în care avem nevoie de solidaritate, un oraş în care nu mai avem nevoie de mizerii, ci avem nevoie de căldură umană, avem nevoie de apropiere, avem nevoie de valori pe care să le respectăm şi să le aplicăm atât în administraţie, cât şi în relaţiile interumane”.
Mocanu: „Am votat pentru continuitate”
La ora 9,00, laŞcoala Generală nr. 8 a votat candidatul independent la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu: „În această zi am votat pentru continuitate, am votat pentru progresul localităţilor judeţului, pentru proiecte care să ducă la dezvoltarea judeţului nostru, proiecte pentru sănătatea buzoienilor, proiecte care să ne asigure dezvoltarea în continuare a judeţului Buzău. Este un gest de responsabilitate, şi cred că aşa vor face astăzi toţi buzoienii”.
Preda: „Să lase judeţul şi oraşul în pace”
Candidatul Partidului Democrat Liberal la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, deputatul Cezar Preda, a votat, la ora 10,30, la o secţie de votare din incintaŞcolii Generale nr. 8: „Votul meu este pentru ca această mafie locală încuscrită să dispară, să lase judeţul şi oraşul în pace. Am cerut Biroului Electoral Central suspendarea alegerilor în judeţul Buzău, pentru că ceea ce s-a întâmplat cu preşedinţii secţiilor de votare care au plecat cu ştampilele de control acasă îmi anunţa o fraudă majoră. Poliţia a reacţionat foarte rapid aseară, ministrul de Interne a constatat că lucrurile nu sunt aşa cum trebuie, am înţeles că a luat decizia de a schimba comanda Poliţiei – pentru că, deşi erau evidente fraudele, poliţia nu a făcut, până în momentul venirii de la Bucureşti, absolut nimic să preîntâmpine -, există o reţea mafiotă care a cuprins Poliţia, Procuratura şi autorităţile locale, reprezentanţii Prefecturii, şi care trebuie împiedicate să fraudeze masiv alegerile pentru candidatul independent (la Consiliul Judeţean, n.r.) şi pentru primarul în funcţie. În momentul de faţă, noi considerăm că frauda se va produce, pentru că niciun organ competent al statului – nici Poliţia, nici Procuratura – nu a dat încă un răspuns de ce s-a plecat cu ştampilele de control acasă. La secţia 33, care este caz unic, la ora 1,00 noaptea a fost descoperit preşedintele Secţiei de votare şi care şi la ora 1,00 noaptea a refuzat să se prezinte şi să ducă ştampila de control la secţie. Noi ne dăm seama că nu o avea la el, abia dimineaţă a fost adusă; acolo este un cartier, Mihai Viteazu, unde ştiţi prea bine, nici primarul în funcţie, nici preşedintele (Consiliului Judeţean, n.r.) nu iau nici cinci la sută din voturi. S-au concentrat pe secţiile unde sunt mari probleme de vot. Nu am crezut vreodată, deşi anunţasem, că Buzăul va ajunge în această situaţie foarte grea, am anunţat şi Biroul Electoral Central, şi ne menţinem punctul de vedere că, până când Procuratura şi Poliţia dau răspunsurile corecte, trebuie suspendate alegerile”.
Boşcodeală: „Am votat pentru stabilitate”
Candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a votat la ora 11,00 la una dintre secţiile de votare de la Seminarul Teologic: „Am votat pentru stabilitate, încredere şi echilibru, am votat pentru buzoieni, cu dragoste pentru buzoieni. Cu toate că am făcut mai multe secţii de votare, sunt 80, observ că lumea este interesată de vot, sunt foarte mulţumit de acest lucru, le urez <Spor la treabă> reprezentanţilor din secţiile de votare, iar cetăţenilor nu pot decât să le urez şi să-i îndemn să vină la vot”.
{loadposition zgalerie06115}