* A pretins de la zece persoane echivalentul în lei a 12.737 de euro, pentru a le angaja în Poliţie, la DSP şi în cadrul spitalului
Într-un comunicat remis recent, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat că au dispus trimiterea în judecată a buzoiencei Iuliana Drăghici, acuzată de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă comisă în dauna a zece persoane care deţin şi calitatea de denunţători în dosarul întocmit pe numele femeii.

Faptele de care este acuzată cea pe care cunoscuţii şi victimele o cunoşteau drept ”doamna Lulu” au fost comise în perioada aprilie 2010 – iunie 2011, perioadă în care aceasta era angajată la Spitalul Judeţean, lucrând în cadrul departamentului administrativ. Din această calitate răspândise prin cercurile sale de cunoscuţi informaţia că este o persoană cu influenţă şi că are câteva ”pile” tari atât la conducerea spitalului, cât şi la cea a Direcţiei de Sănătate Publică, ba chiar şi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Lăsa astfel de înţeles că ar putea interveni pentru a înlesni celor interesaţi încadrarea pe un post în cadrul spitalului, chiar şi la secţia de boli infecţioase de la Gârlaşi sau în cadrul DSP. De asemenea, şi pentru cei doritori să lucreze în Poliţie a dat de înţeles că ar putea să intervină, pentru serviciile sale pretinzând anumite sume de bani reprezentând comisionul său, dar şi şpaga pe care trebuia să o dea pentru a face rost de respectivele locuri de muncă.
Informaţiile despre ”doamna Lulu” şi influenţa sa la persoanele cu atribuţii decizionale din cadrul respectivelor instituţii a ajuns în perioada mai sus menţionată şi la urechile a zece persoane care se aflau în căutarea unui loc de muncă şi care s-au lăsat tentate de ofertă, fiind dispuse să dea bani din buzunar pentru a fi sigure de un post ”călduţ”.
În total, cei zece au contribuit la ”doamna Lulu” cu 7.750 de euro şi 21.030 de lei, suma încasată de aceasta reprezentând echivalentul în lei a 12.737 de euro. Au dat banii şi li s-a spus să aştepte, însă şi-au pierdut răbdarea când au văzut că nu mai primesc niciun semn de la Iuliana Drăghici. Au avut nevoie de câteva luni să îşi dea seama că fuseseră păcăliţi şi ca aruncaseră banii pe geam, aşa că următorul pas a fost să facă plângere la DNA.
Ancheta a fost demarată în toamna anului trecut, însă, între timp, ”doamna Lulu ” se evaporase cu tot cu banii păgubiţilor, sustrăgându-se urmăririi penale. La 20 septembrie 2011 s-a dispus arestarea sa preventivă pentru zece zile, iar ulterior a fost dată în urmărire generală şi internaţională, pe 26 octombrie 2011 fiind emis pe numele său un mandat european de arestare.
Între timp, procurorii de la DNA au finalizat ancheta penală şi au trimis rechizitoriul la instanţă, Iuliana Drăghici fiind în continuare de negăsit şi figurând pe lista cu persoanele date în urmărire internaţională.