*Testul din faţa alegătorilor şi formalităţile de constituire a noilor consilii locale ar putea duce la amânarea unor sărbători din această lună
Veste rea pentru bugetul artiştilor buzoieni. După ce duminica trecută a fost o zi plină de tensiune pentru candidaţii înscrişi în cursa pentru conducerea administraţiilor publice locale, sărbătorile locale care în mod tradiţional se derulau în această lună ar putea fi reprogramate sau chiar “sărite din schemă” în acest an.
*Testul din faţa alegătorilor şi formalităţile de constituire a noilor consilii locale ar putea duce la amânarea unor sărbători din această lună
Veste rea pentru bugetul artiştilor buzoieni. După ce duminica trecută a fost o zi plină de tensiune pentru candidaţii înscrişi în cursa pentru conducerea administraţiilor publice locale, sărbătorile locale care în mod tradiţional se derulau în această lună ar putea fi reprogramate sau chiar “sărite din schemă” în acest an.
Astfel, dacă în timpul campaniei electorale interpreţii de muzică populară au avut solicitări din plin pentru evenimente cu tentă electorală, din duminica alegerilor au început o pauză forţată, aleşii locali având cu totul alte preocupări, de la constituirea noilor consilii şi până la predarea ştafetei către noii câştigători ai cursei electorale.
“Roşu de Blăjani”, la păstrat
Un prim caz în care alegerile locale au încurcat planul de petrecere al localnicilor este cel al “Sărbătorii Vinului de Blăjani”, care trebuia să se organizeze la începutul acestei luni. Motivul pentru care sătenii din comuna buzoiană şi-au pus sticlele de “Roşu de Blăjani” la păstrare a fost dorinţa primarului Gheorghe Ispas de a nu se interpreta drept acţiune electorală derularea celei de-a XIV-a ediţii a serbării folclorice tradiţionale prin care se doreşte promovarea unuia dintre principalele produse obţinute pe plan local. “De obicei, sărbătoarea comunei era organizată în prima duminică a lunii iunie, dar fiind an electoral, am vrut să amânăm această sărbătoare, pentru a nu exista discuţii legate de acest eveniment. Probabil vom organiza sărbătoarea în iulie şi până atunci vom avea timp suficient să ne gândim la lista de artişti pe care o să-i avem ca invitaţi”, ne-a declarat primarul Gheorghe Ispas, considerând că nu trebuie întreruptă organizarea sărbătorii, întrucât după un an de muncă localnicii merită un prilej de relaxare şi de distracţie.
La Luciu nu sunt bani
Pentru iubitorii de folclor din comuna Largu, organizarea sărbătorii “Hora Sânzienelor” luna aceasta rămâne o incertitudine. Astfel, primarul Stănel Neculai ne-a declarat că din cauza alegerilor nu ştie dacă va avea timp să mai pregătească organizarea acestei sărbători. Într-o situaţie delicată se află şi vecinii din comuna Luciu, primarul Mircea Frăţilă explicând că deocamdată nu dispune de fonduri pentru organizarea sărbătorii ce se derula în mod tradiţional la sfârşitul lunii. În schimb, într-o situaţie mai bună se pot considera sătenii din Ziduri, primarul Dumitru Tesloveanu explicând că deocamdată nu a reuşit să se încadreze în timp pentru sărbătoarea comunei programată în ultima duminică din lună, sperând însă ca în zilele ce urmează să poată face toate demersurile organizatorice pentru a reuşi să nu întrerupă tradiţia evenimentului local. Alte sărbători programate în această lună sunt “Ziua Petuniilor”, din comuna Movila Banului, şi “Floare de Colţi”, în comuna Colţi, însă nu am reuşit să îi contactăm telefonic pe Frusina Ghinea, respectiv pe Pavel Rădulescu, primarii acestor comune, pentru a afla ce se va întâmpla cu ediţiile din acest an ale acestor evenimente.
Tot în această lună, potrivit calendarului târgurilor ce se desfăşoară în judeţ publicat pe site-ul Consiliului Judeţean, ar mai trebui să se organizeze sărbători în comunele Săruleşti, Gălbinaşi, Cătina şi Bozioru, însă derularea acestor manifestări locale depinde atât de modul în care se va derula constituirea noilor consilii locale, care în unele cazuri vor fi complicate de negocierile pe tema alegerii viceprimarilor, cât şi de deciziile pe care le vor lua noii aleşi locali ai acestor unităţi administrative.