*Pentru ca cele trei familii să aibă un acoperiş deasupra capului, a fost recompartimentat un spaţiu din fondul locativ al municipalităţii
Trei familii de râmniceni care totalizează zece persoane au primit locuinţe sociale, după ce imobilul naţionalizat din str. Domnească nr. 76 unde locuiau a fost distrus de un incendiu produs la începutul anului.
*Pentru ca cele trei familii să aibă un acoperiş deasupra capului, a fost recompartimentat un spaţiu din fondul locativ al municipalităţii
Trei familii de râmniceni care totalizează zece persoane au primit locuinţe sociale, după ce imobilul naţionalizat din str. Domnească nr. 76 unde locuiau a fost distrus de un incendiu produs la începutul anului.
Soluţia asigurării unui nou spaţiu de locuit pentru familiile sinistrate a avut la bază părăsirea unei locuinţe sociale de către o altă familie de râmniceni. Potrivit expunerii de motive a primarului Viorel Holban la proiectul de hotărâre privind repartizarea locuinţelor sociale, după renunţarea la contractul de închiriere de către fostul chiriaş, repartizarea spaţiului de pe str. Horia nr. 50 a fost propusă spre analiză şi aprobare Consiliului Local Municipal. Totodată, pentru ca cele trei familii sinistrate să aibă un acoperiş deasupra capului, a fost recompartimentat spaţiul din fondul locativ al primăriei din clădirea din str. Horia nr. 50. De asemenea, pentru celelalte persoane sinistrate care s-au adăpostit la rude, pe viitor urmează ca, în funcţie de posibilităţi, să li se repartizeze locuinţe din fondul locativ al primăriei.
Pe lângă această hotărâre, în Consiliul Local s-a discutat şi un proiect de hotărâre privind ordinea de prioritate în soluţionarea cererilor pentru acordarea de teren categoriilor sociale defavorizate şi modalitatea de atribuire a unor loturi de teren persoanelor solicitante. Astfel, potrivit anexei acestei hotărâri, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr 177/28.10.2010, opt persoane au fost cuprinse în lista de soluţionare a acestor cereri de acordare de teren. Astfel, loturile în suprafaţă de 150 m.p. fiecare vor fi atribuite în folosinţă gratuită, pe toată durata existenţei construcţiei, având ca scop exclusiv asigurarea condiţiilor de locuit, fiind interzise orice acte de dispoziţie (vânzare, închiriere, subînchiriere etc.) asupra acestora, sub sancţiunea încetării de drept a contractului de folosinţă.