Buzoienii mai au de suportat încă trei zile de caniculă. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo potrivit căreia, până vineri, vremea va fi călduroasă în zona judeţului Buzău, temperaturile ajungând la valorile de 35-36 de grade Celsius.
Buzoienii mai au de suportat încă trei zile de caniculă. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo potrivit căreia, până vineri, vremea va fi călduroasă în zona judeţului Buzău, temperaturile ajungând la valorile de 35-36 de grade Celsius.Indicele temperatură-umezeală va depăşi uşor pragul critic de 80 în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş. Buzăul se încadrează în zona critică, temperaturile oscilând, de luni până vineri, între 33 şi 35 de grade, la umbră, în timpul zilei.
462 de solicitări la ambulanţă, în ultimele trei zile
Temperaturile ridicate din această perioadă le-au dat bătăi de cap lucrătorilor de la Ambulanţă. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Rodica Corneci, asistent şef în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Buzău, în ultimele trei zile, ambulanţa a fost solicitată de 462 de ori, nu cu mult peste numărul intervenţiilor într-o zi cu temperaturi normale. „Am intervenit în cazul a zece persoane căzute pe stradă. Toţi aceştia consumaseră alcool în exces şi, pe fondul căldurii, nu au mai rezistat. Niciunul dintre aceste cazuri nu a fost grav”, ne-a declarat aceasta. Potrivit aceleiaşi surse, în ultimele trei zile, au fost semnalate 20 de cazuri de lipotimie, majoritatea acestor persoane acuzând şi disconfortul termic.
Multe dintre apelurile la dispeceratul SAJ Buzău s-au referit la persoane ce sufereau de afecţiuni cardiace, în toate aceste cazuri intervenindu-se urgent.
Recomandări în perioada caniculei
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Direcţia de Sănătate Publică Buzău recomandă buzoienilor să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. Astfel, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii de la DSP Buzău ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool, deoarece băuturile care conţin alcool favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri călduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, se recomandă să petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii, trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.
Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.