Veşti bune pentru profesori la Titularizare

            Sindicaliştii din Educaţie se declară mulţumiţi că protestele lor vizavi de modificările examenului de Titularizare au fost luate în seamă. Mai exact, Ministerul Educaţiei a stabilit ca subiectele să fie unice şi nu diferite de la o şcoală la alta, iar corectarea lor să se realizeze la nivel de centre judeţene.

            Sindicaliştii din Educaţie se declară mulţumiţi că protestele lor vizavi de modificările examenului de Titularizare au fost luate în seamă. Mai exact, Ministerul Educaţiei a stabilit ca subiectele să fie unice şi nu diferite de la o şcoală la alta, iar corectarea lor să se realizeze la nivel de centre judeţene.

            „Cred că este o corectare a greşelilor. Se dorea realizarea a două categorii de cadre didactice, unii care au intrat în sistem până în 2011 şi alţii care dădeau Titularizarea la nivel de şcoală. Acum s-a stabilit ca toate comisiile de elaborare şi evaluare să fie coordonate de ministrul Educaţiei, iar în comisiile de evaluare să fie constituite prin decizia inspectorului şcolar general, comisia de evaluare a lucrărilor scrise, având următoarea componenţă: preşedinte – inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar/inspector şcolar de specialitate/cadru didactic universitar, lector sau şef de lucrări; membri – câte doi profesori evaluatori din învăţământul preuniversitar având gradul didactic I sau II pentru fiecare disciplină de concurs/100 lucrări scrise; 3-5 secretari – cadre didactice din învăţământul preuniversitar; 3-5 informaticieni”,  a declarat Ion Dobre, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău.

 

            Titularizare cu nota de anul trecut

           

            Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), anul acesta titularizarea la Buzău se va desfăşura în cadrul a 11 centre.

            „Avem în total 11 centre de concurs la nivelul judeţului, cel mai mare fiind cel de la Colegiul Economic. În total, pentru examen s-au înscris 763 de candidaţi, cea mai mare bătălie fiind pe posturile de învăţător, educator şi profesor de educaţie fizică. Mai mult de jumătate dintre cei înscrişi sunt candidaţi din seriile trecute. Proba scrisă va avea loc pe 2 august”, a declarat insp. Lucica Stănculeanu.

            „O altă veste bună este reintroducerea pretransferului şi detaşării la cerere, ambele fiind scoase potrivit noilor reglementări. De asemenea, cei care au luat peste 7 anul trecut şi suplinesc un post viabil patru ani, se pot titulariza cu nota de anul trecut”,  a declarat inspectorul general Dumitru Ene.

 

            „Interese ca Bac-ul şi Titularizarea să fie un dezastru”

           

            Dincolo de veştile bune, liderii profesorilor buzoieni mai spun că au fost atenţionaţi că în acest an, ţinându-se cont de schimbările politice, vor fi interese mari ca examenele de Bacalaureat şi Titularizare să fie catastrofale. „La nivel de sindicat, am aflat aceste veşti. Se pare că se mizează pe cei care au rămas în sistem din guvernarea precedentă, un lucru normal de altfel, pentru că nu poţi să schimbi oamenii înaintea unor examene atât de importante. Cei din sindicate au primit sfatul să fie foarte atenţi şi să facă tot posibilul să asigure buna desfăşurare a celor două examene”, a mai spus Ion Dobre.

            Veştile venite din partea sindicatelor nu îl îngrijorează însă pe noul şef al Inspectoratului şcolar şi asta pentru că Dumitru Ene spune că ambele examene vor fi supravegheate atent prin intermediul camerelor video.

            „Noi lucrăm cu materialul clientului. În ceea ce priveşte persoanele rămase în inspectorat, nu le pot suspecta şi ar fi neplăcut să facă anumite greşeli intenţionat. Nu pot pleca de la astfel de suspiciuni”,  a spus Dumitru Ene.