Criza economică pare că nu mai constituie o problemă pentru tot mai multe cupluri din Buzău, dornice să aibă copii. Astfel, potrivit statisticilor ultimilor ani, numărul naşterilor în judeţul Buzău a crescut uşor, anul trecut, faţă de anul precedent.

Astfel, în 2011, în judeţul Buzău au venit pe lume aproximativ 3.870 de copii, spre deosebire de anul 2010, când s-au înregistrat aproximativ 3.700 de naşteri. Practic, în fiecare lună, în medie, vin pe lume circa 315 nou născuţi. De altfel, în 2011, rata natalităţii la nivelul judeţului Buzău a fost de 7,7.
În primele trei luni ale anului 2012, numărul naşterilor la nivelul judeţului se menţine constant. Astfel, în ianuarie s-au născut în maternitate 321 de copii, în februarie 318, iar în martie 311.
Odată cu darea în folosinţă a noii maternităţi, preconizată spre finele acestui an, se aşteaptă o creştere uşoară a numărului de nou născuţi, lucru dovedit în localităţile din ţară unde maternităţile au fost reabilitate, fiind îmbunătăţile astfel condiţiile în unităţile medicale respective.
La nivel naţional, numărul naşterilor în anul 2011 a fost de 195.000, ceea ce relevă că judeţul Buzăul se află sub media naţională în ceea ce priveşte rata natalităţii.