Se fac plăţile pentru alegerile locale

            De ieri şi până marţi, se vor achita indemnizaţiile pentru persoanele care au participat la alegerile locale din 2012 în calitate de preşedinte, locţiitor sau membru al secţiilor de votare din municipiul Buzău. Aceştia trebuie să se prezinte la sediul Primăriei Buzău, între orele 10.00 şi 16.00.

            Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Buzău, Nicolae Ene, programările pentru ridicarea sumelor de bani cuvenite se vor face eşalonat, în funcţie de numărul secţiei de votare în cadrul căreia au funcţionat. Astfel, joi, a fost rândul celor din secţiile 1 – 20, mâine, sunt aşteptaţi cei care au activat la secţiile 21 – 40. Luni, vor primii banii pentru alegeri reprezentanţii comisiilor de la secţiile 41 – 60, iar marţi, sunt aşteptaţi cei care au lucrat în cadrul secţiilor 61 – 80.

            Preşedinţii şi locţiitorii acestora vor primi câte 357 de lei, iar membrii, câte 214 de lei.

            Cei care au lucrat la secţiile de votare din celelalte oraşe şi comune din judeţ se vor prezenta pentru a ridica indemnizaţia pentru alegeri în funcţie de programările făcute la nivelul fiecărei primării.