Soufflet Agro România îşi extinde capacitatea de stocare cu 48.000 de tone

            *Prin achiziţionarea silozurilor din Brăila şi Ţăndărei se va asigura aprovizionarea fabricii de malţ din Buzău

            Compania Soufflet Agro România, parte a grupului francez Soufflet, îşi consolidează poziţia pe piaţa internă a cerealelor prin achiziţionarea a două silozuri, din Brăila şi Ţăndărei, de la grupul american Cargill.

            *Prin achiziţionarea silozurilor din Brăila şi Ţăndărei se va asigura aprovizionarea fabricii de malţ din Buzău

            Compania Soufflet Agro România, parte a grupului francez Soufflet, îşi consolidează poziţia pe piaţa internă a cerealelor prin achiziţionarea a două silozuri, din Brăila şi Ţăndărei, de la grupul american Cargill.

         Silozul din Brăila are o capacitate de 25.000 de tone, iar cel din Ţăndărei de 23.000 de tone, ambele fiind silozuri verticale din beton, construite după război şi extinse în anul 1970. Cele două unităţi au împreună 29 de angajaţi, care vor fi preluaţi de Soufflet la finalizarea achiziţiei. Pentru reprezentanţii Soufflet, achiziţia va contribui, în primul rând, la creşterea capacităţii de stocare în România, unde se extinde rapid, iar în al doilea rând, va asigura la dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu fermierii locali. Totodată, noile capacităţi de stocare vor asigura aprovizionarea fabricii pentru malţ din Buzău a grupului, a cărei capacitate anuală de producţie a crescut în ultimii ani.

         Grupul Soufflet este cel mai mare colector privat de cereale din Franţa, cu 3,65 milioane de tone, la care se adaugă circa un milion de tone în străinătate. Soufflet are 42 de fabrici în Europa, este un jucător important pe piaţa malţului şi cel mai bun operator de pe piaţa europeană a morăritului.

 

 

            Materia primă pentru bere, procesată la Buzău

        

            Judeţul nostru a devenit un reper important pe hartă atât pentru cultivatorii de orz din ţară, cât şi pentru reprezentanţii companiilor care au ca obiect de activitate fabricarea berii, prin investiţiile susţinute în ultimii ani de Soufflet Agro România şi Soufflet Malt România. Astfel, cele două companii cu capital francez au ajuns să colecteze orzul şi să proceseze malţul destinat ca materie primă pentru peste jumătate din malţul necesar industriei berii din ţara noastră, ceea ce înseamnă că una din două sticle sau halbe de bere care se consumă în România sau din producţia autohtonă destinată exportului are drept ingredient principal malţul produs la Buzău.

         Potrivit datelor furnizate de Denis Detot, directorul  Soufflet Agro România, iniţial,  fabrica de malţ Soufflet de la Buzău avea o capacitate de 11.000 tone malţ/an, iar după investiţiile susţinute ulterior, fabrica din municipiu are o capacitate de 110.000 tone de malţ/an, pentru care este necesară o cantitate totală de 135.000 de tone de orz. În ceea ce priveşte alegerea Buzăului drept locaţie pentru investiţiile în fabrica de malţ, reprezentantul grupului francez susţine că opţiunea a avut la bază atât faptul că municipiul figurează printre locaţiile unde a început istoria grupului Soufflet în România, cât şi dorinţa ca fabrica să fie situată în mijlocul celui mai bun pământ pentru producţia de cereale din România.

 

            Agronomii Soufflet, pe teren pentru consultanţă

        

         În prezent, pentru asigurarea materiei prime necesare fabricii de malţ de la Buzău funcţionează Soufflet Agro România SRL, care are responsabili în cele cinci zone de  câmpie unde se cultivă orz pentru bere (Zonele Vest, Sud, Sud-est, Constanţa şi Est). Totodată, Soufflet Agro România asigură şi consiliere tehnică fermierilor, expertiza acestora având la bază munca unei echipe proprii de agronomi care au o vastă experienţă în toate domeniile, de la selectarea seminţelor la testele tehnice din amonte de procesul de producţie şi până la comercializarea produselor. Totodată, specialiştii Soufflet oferă consultanţă fermierilor în vederea obţinerii unui orz de calitate, pentru a avea beneficii în urma investiţiilor în procesul de transformare a sa în bere. De asemenea, în timpul cultivării orzului şi după recoltă, agronomii Soufflet au sarcina de a asigura siguranţa alimentară a produselor prin implementarea unui sistem cuprinzător de monitorizare a calităţii şi a unui sistem de urmărire a materiei prime.

         Un alt mare avantaj pentru agricultori îl constituie faptul că Soufflet Agro oferă inputuri tehnologice fermierilor, de la seminţe atent testate şi selectate, şi până la produse de protecţia plantelor, îngrăşăminte şi chiar seminţe pentru alte culturi, cu posibilitatea ca agricultorul să plătească la furnizarea orzului, la recoltare.

 

            Oportunitate pentru agricultori

 

         Prin extinderea capacităţii de producţie şi stocare, un important câştig va fi şi pentru agricultori, care vor avea unde să-şi valorifice producţia.

         Totodată, pentru a-i ajuta pe fermieri, în momentul încheierii de contracte,  agricultorilor li se oferă ghiduri tehnice de cultură, unde sunt descrişi toţi paşii care trebuie respectaţi pentru a obţine calitatea dorită, Soufflet Agro organizând inclusiv acţiuni de consiliere tehnică şi vizite pe teren.

         Aflat anul trecut în România, directorul Denis Detot ne-a declarat că are motive de satisfacţie din colaborările cu fermierii  români, şi implicit cu cei buzoieni. “Un obiectiv al nostru este să îi ajutăm pe agricultori să poată evolua. Orzul pentru bere este o cultură tehnică diferită de orzul pentru furaj, iar pretenţiile fabricilor de bere sunt din ce în ce mai mari, lucruri care ne îndeamnă să urmărim să încurajăm producţiile de calitate“,  ne-a declarat directorul Soufflet Agro, Denis Detot.

         Pentru acoperirea necesarului de materie primă pentru fabrica de malţ este nevoie de cultivarea a 20.000-25.000 ha de orz de toamnă şi a unor suprafeţe similare de orz de primăvară, suprafaţa totală fiind asigurată prin colaborarea cu agricultori din toate zonele menţionate. În ceea ce priveşte colaborarea cu fermierii buzoieni, Soufflet Agro România are printre furnizorii de materie primă pentru bere societăţile agricole buzoiene Vioagroserv, Ceres, Ivcon, Agricom Serv Impex, Agromec Smeeni, Agroglobal, Romargon, Venus, Ban Agrotrans, Cereanim, Comercial Înfrăţirea, MV Comprod, Agromec Verneşti, Agro Cris Mar SRL, Sebagro SRL, Agro Mir Soreşti SRL etc.