*Dintre comunele programate de Prefectură, doar în Valea Râmnicului nu s-a reuşit constituirea consiliului local
12 dintre cele 13 şedinţe de constituiri de consilii locale programate de Instituţia Prefectului Buzău în mediul rural s-au derulat “cu succes”, încă 12 viceprimari intrând de ieri în pâine.
*Dintre comunele programate de Prefectură, doar în Valea Râmnicului nu s-a reuşit constituirea consiliului local
12 dintre cele 13 şedinţe de constituiri de consilii locale programate de Instituţia Prefectului Buzău în mediul rural s-au derulat “cu succes”, încă 12 viceprimari intrând de ieri în pâine.
Astfel, ieri au fost convocaţi pentru constituirea consiliilor noii aleşi locali de pe listele de consilieri din comunele buzoiene Poşta Câlnău, Verneşti, Unguriu, Măgura, Vipereşti, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Valea Râmnicului, Râmnicelu, Puieşti, Vâlcelele, Breaza şi Pietroasele. Şi de această dată, în multe dintre comunele unde primarii din perioada 2008-2012 şi-au păstrat mandatele, câştig de cauză au avut foştii viceprimari cu care au făcut echipă, care au fost din nou promovaţi în această funcţie (cazurile comunelor Pietroasele, Puieşti, Râmnicelu şi Măgura). În schimb, potrivit datelor furnizate de secretarii şi funcţionarii primăriilor locale, dintre cele 13 administraţii propuse, de numărul cu ghinion a avut parte comunitatea din Valea Râmnicului, unde noii aleşi locali nu s-au prezentat la prima întrunire programată de Casa Albă.
În acest caz, potrivit datelor furnizate de Ionel Şerbu, secretarul comunei, în lipsă de cvorum şedinţa de constituire a noului consiliu urmează a fi reprogramată.
Viceprimari aleşi marţi, 26 iunie
|
Nr.crt. |
Localitate |
Viceprimar |
Partid |
|
1 |
Poşta Câlnău |
Lefter Nicolae |
PSD |
|
2 |
Verneşti |
Popescu Vasile C-tin |
PSD |
|
3 |
Unguriu |
Bica George |
PSD |
|
4 |
Măgura |
Mirea Bogdan |
PSD |
|
5 |
Vipereşti |
Stoica Cristinel |
PSD |
|
6 |
Glodeanu Sărat |
Rusu Marin |
PSD |
|
7 |
Glodeanu Siliştea |
Radu Laurenţiu |
PSD |
|
8 |
Râmnicelu |
Ion Alecu |
PSD |
|
9 |
Puieşti |
Stanciu Ionel |
PNL |
|
10 |
Vâlcelele |
Vâlcu Dumitru |
PNL |
|
11 |
Pietroasele |
Bănică Ionel |
PDL |
|
12 |
Breaza |
Bogză Viorel |
PSD |