Buzoienii sunt invitaţi mâine la spectacolul de stand-up comedy a lui Cătălin Bordea, din Cafeneaua Artiştilor. Evenimentul este programat de la ora 20.00, preţul unui bilet fiind de 20 de lei.
Buzoienii sunt invitaţi mâine la spectacolul de stand-up comedy a lui Cătălin Bordea, din Cafeneaua Artiştilor. Evenimentul este programat de la ora 20.00, preţul unui bilet fiind de 20 de lei.
Cătălin Bordea este moderatorul emisiunii „Jurnal de Bordea”, de la Antena 2 şi mărturiseşte că face stand-up comedy cu pasiune. Puţini ştiu însă că acesta a absolvit arte plastice şi a restaurat o biserică.
„Un profesor, când eram în clasa a 7-a, mi-a recomandat să dau la Liceul de Artă, pentru că a văzut că am talent la desen. Am făcut pictură monumentală şi grafică. Am restaurat biserica de la bunica mea din sat. Aşa mă întreţineam în liceu, vindeam icoane”, a mărturisit Bordea în emisiunea „Dincolo de aparenţe”, moderată de Florentina Fântânaru.