Nicicând în istoria tenisului n-a existat un Wimbledon cu repetiţie. A venit anul de graţie 2012 şi Londra, gazdă a tradiţionalului The Championship din 1877, de pe vremea când noi încă ne băteam la Plevna, va fi în trei săptămâni capitala sporturilor olimpice, deci şi a tenisului reintrodus în lumea celor cinci cercuri în 1992.
Nicicând în istoria tenisului n-a existat un Wimbledon cu repetiţie. A venit anul de graţie 2012 şi Londra, gazdă a tradiţionalului The Championship din 1877, de pe vremea când noi încă ne băteam la Plevna, va fi în trei săptămâni capitala sporturilor olimpice, deci şi a tenisului reintrodus în lumea celor cinci cercuri în 1992.
A fost o ediţie a surprizelor, a lacrimilor nestăpânite, dar şi a introducerii tehnologiei într-o lume atât de conservatoare.
Este a treia ediţie consecutivă la All England Lawn Tennis and Croquet Club cu prezenţă românească într-una dintre finale.
Horia Tecău, alături de Robert Linstedt, au urcat din nou în ultimul act al probei de dublu, dar cei doi au cedat, de data aceasta în cinci seturi, după un meci dramatic în faţa surprinzătoarei perechi Jonathan Marray (Marea Britanie) şi Frederik Nielsen din Danemarca, beneficiari ai unei invitaţii din partea organizatorilor, pe care au valorificat-o din plin.
Aproape amatori, cei doi au format un cuplu de jucători care au eliminat de-a lungul turneului nume grele ale tablourilor de dublu, în semifinale victimele lor fiind fraţii Bryan.
Partida de sâmbătă a fost una extrem de densă cu şanse de ambele părţi ale titlului, dar şi cu un gest de fair-play tipic britanic al jucătorului din Liverpool. Marray, nicio legătură de rudenie cu scoţianul care a disputat finala de simplu, de altfel numele lor diferă printr-o vocală, a recunoscut că a atins fileul cu racheta, deşi nimeni nu observase acest lucru. Roşcatul britanic, ce nu a ezitat să confirme faptul că de-a lungul turneului nu a avut decât un rând de echipament, pe care l-a spălat după fiecare meci câştigat, a fost omul numărul unu al acestei finale de la care rămânem cu gustul uşor amar al neîmplinirii unei victorii la Wimbledon a lui Horia Tecău, dar şi cu speranţa că portdrapelul nostru la Londra la Jocurile Olimpice, îşi va mai adăuga în palmares alte victorii în turnee de grand slam.
A fost tot sâmbătă, ziua surorilor Williams, care a stat sub obsesia cifrei 5.
Serena a cucerit al 5-lea titlu individual pe iarba londoneză la fel ca şi sora sa Venus. Mezina familiei, venită cu mic cu mare la Wimbledon, a învins-o în trei seturi pe Agnieska Radwanska, iar apoi alături de sora sa Venus a obţinut al 5-lea titlu în proba de dublu după o victorie lejeră, în două seturi în faţa cehoaicelor Hradecka şi Hlavakova.
Am lăsat la sfârşit povestea finalului de simplu, pentru că are conotaţii aparte.
74 de ani aşteptaseră britanicii un conaţional în finala de la Wimbledon.
Bonny Austin în 1938 fusese ultimul care ajunsese atât de sus. În 2012, Andy Murray reuşea aceeaşi performanţă şi se gândea că din 1936 niciun britanic de la Fred Perry nu mai câştigase un Championship.
Dar dincolo de titlu de afla regele acestui început de mileniu în lumea tenisului, Roger Federer.
Helvetul la 30 de ani şi 335 de zile tânjea să-şi egaleze idolul, Pete Sampras, la număr de trofee câştigate aici, dar şi număr de săptămâni ca numărul 1 mondial, 286 cu toate. ?i elegantul elveţian a învins tenacitatea scoţianului susţinut din tribune de Ducesa de Cambridge, primul ministru David Cameron, Victoria şi David Beckam, Boris Johnson, primarul Londrei şi mulţi alţii, obţinând al 17 lea titlu de mare slam după patru seturi 4-6,7-5,6-3,6-4 şi o repriză de ploaie, anihilată de noul acoperiş retractabil al arenei centrale.
Aşadar, de luni, noul număr 1 mondial redevine Roger Federer, acest uluitor sportiv care mai are de adăugat în palmares o medalie de aur la simplu la Jocurile Olimpice. Mai are câteva săptămâni de aşteptat şi poate Charlene Riva şi Myla Rose vor fi din nou alături de mama lor Mirka în tribunele de la All England Club, pentru a aplauda victoria tatălui lor. Din nou la Wimbledon, dar prima oară la Jocurile Olimpice.
Ar fi o poveste frumoasă.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi