Vă amintiţi, cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră – iar cei mai tineri aţi aflat, cu siguranţă, din povestirile celor cu câţiva ani în plus – de sintagma „salam cu soia”. Este vorba de ceea ce pentru unii, cei mai mulţi, de fapt, dintre cetăţenii României, era suprema satisfacţie statului la rând la o alimentară a comerţului socialist.
Vă amintiţi, cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră – iar cei mai tineri aţi aflat, cu siguranţă, din povestirile celor cu câţiva ani în plus – de sintagma „salam cu soia”. Este vorba de ceea ce pentru unii, cei mai mulţi, de fapt, dintre cetăţenii României, era suprema satisfacţie statului la rând la o alimentară a comerţului socialist.Căci noţiunea de „salam”, fără soia, tindea să se transforme într-o legendă accesibilă fizic doar potentaţilor zilei, şi aceia mult mai puţin numeroşi decât în zilele noastre.
Odată cu zilele sfârşitului de decembrie 1989, când puciştii începuseră să facă tot posibilul pentru a deturna sensul mişcării populare către o societate democratică spre un socialism despotic luminat, „salamul cu soia” a fost transformat de propaganda oficială într-un soi de mândrie patriotică a celui care suferit pe tăcute sub regimul Ceauşescu.
„N-au mâncat salam cu soia!”, li s-a strigat minţilor româneşti luminate de o şedere îndelungată în ţările civilizate, sosite să pună umărul la cucerirea valorilor democratice. „N-au mâncat salam cu soia!”, li se strigau liderilor liberali ori ţărănişti, gen Radu Câmpeanu ori Ion Raţiu, printre tirurile cu ouă, pietre şi găini vii, precum într-unul dintre cele mai ruşinoase episoade consumate în România post-decembristă, în faţa Palatului Comunal construit de liberalul Nicu Constantinescu. „N-au mâncat salam cu soia!”, li se striga chiar şi foştilor deţinuţi politici, supravieţuitori ai Aiudului, Sighetului ori Râmnicului, cărora, în acei ani, o coajă de cartof în lăturile ce ţineau loc de masă li se părea un festin.
Au trecut de atunci mai bine de 22 de ani. Soia şi salamul din (nu numai cu) soia au fost reabilitate, înnobilate chiar de către cei care o folosesc în scopuri creştineşti, pe parcursul posturilor de peste an. Iar sintagma „salam cu soia” părea îngropată undeva în conştiinţa celor care au trăit vremurile anilor 1990.
Aceasta până luni, când un europarlamentar PSD, Cătălin Ivan pe numele lui, a făcut o propunere năucitoare: românilor din diaspora – adică acei care nu au mâncat „salamul cu soia” din ultimii opt ani – să nu li se permită să voteze! Bineînţeles, în mod special la referendumul de la sfârşitul acestei luni. A doua zi, acestui cetăţean i s-a raliat şi un fantomatic lider PSD – autointitulat „lider al românilor din Italia” -, Marian Mocanu, fost candidat la Parlament pentru diaspora europeană. Că a existat şi o treia voce care a cântat acelaşi refren, a lui Crin Antonescu, nu este de mirare, atât timp cât acesta din urmă şi-ar arunca şi mama de la balcon, numai să se vadă rapid şef de stat cu acte în regulă.
Ca să ne facem o impresie asupra calităţii persoanei care a făcut o asemenea propunere – şi mă refer aici doar la europarlamentarul anonim Cătălin Ivan –trebuie doar să spun că respectivul, la momentul când a scos porumbelul pe gură, habar nu avea dacă mai există vreo ţară membră a Uniunii Europene care să-şi discrimineze conaţionalii care nu locuiesc în ţara de baştină luându-le dreptul de vot.
Diaspora românească nu este formată doar din şuţii pe care probabil că-i păstoreşte cealaltă minte luminată, respectiv „liderul românilor din Italia”, Marian Mocanu, ci şi din oameni de cultură, de ştiinţă, din elevi şi studenţi la marile universităţi ale lumii, din oameni care s-au dus să trudească cinstit pe alte meleaguri pentru a oferi familiilor un trai mai bun, şi care au ca singură vină aceea că şi-au dat seama rapid că un grup de golani vrea să pună mâna pe instituţiile statului şi să atenteze la valorile democratice ale României. O asemenea mitocănie, o asemenea jignire la adresa acestor conaţionali nu ar trebui să rămână netaxată.