*Jucătorul de culoare a semnat o înţelegere valabilă trei ani cu Gloria Buzău
Dino Eze, unul dintre cei mai buni jucători străini care au trecut prin curtea Gloriei Buzău, a revenit în Crâng. Fundaşul lateral de culoare va evolua în următorii trei ani în Crâng, în urma unei înţelegeri cu tehnicianul Gloriei Buzău.
*Jucătorul de culoare a semnat o înţelegere valabilă trei ani cu Gloria Buzău
Dino Eze, unul dintre cei mai buni jucători străini care au trecut prin curtea Gloriei Buzău, a revenit în Crâng. Fundaşul lateral de culoare va evolua în următorii trei ani în Crâng, în urma unei înţelegeri cu tehnicianul Gloriei Buzău.Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău, laudă revenirea lui Eze, spunând despre aceasta că va fi un jucător exponenţial în angrenajul echipei din stagiunea care stă să înceapă: “Având în vedere faptul că Dino Eze este buzoian prin adopţie, am discutat cu el posibilitatea de a se alătura echipei noastre. Ne-am aşezat la masa tratativelor, iar el a fost de acord să revină sub culorile clubului nostru. Eze tocmai şi-a încheiat contractul cu Farul Constanţa şi şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Buzău, lângă soţie şi copil. Ne bucurăm de decizia sa şi sperăm să fie unul din fotbaliştii cu experienţă pe lângă care vor creşte jucătorii mai tineri. El a mai lucrat alături de Fane Stoica şi în Liga I, chiar în sezonul în care am izbutit să ne salvăm de la retrogradare. Sunt sigur că va fi unul dintre liderii vestiarului”. Dino Eze a îmbrăcat pentru prima dată tricoul Gloriei Buzău în stagiunea 2007 – 2008, chiar la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.