Bacalaureatul, prin ochi de artist (II)

            Fac parte dintr-o categorie uşor privilegiată de tineri, aceea a „vedetelor”. Chiar şi aşa însă, liceenii obişnuiţi să fie recunoscuţi după apariţiile din presă au dat şi ei Bacalaureatul la fel ca orice absolvent. Fie că vorbim despre cântăreţi, dansatori, actori în devenire sau designeri, cei obişnuiţi cu apelativul de „artist” au dovedit anul acesta că sunt nu doar talentaţi, dar şi bine pregătiţi.

          Fac parte dintr-o categorie uşor privilegiată de tineri, aceea a „vedetelor”. Chiar şi aşa însă, liceenii obişnuiţi să fie recunoscuţi după apariţiile din presă au dat şi ei Bacalaureatul la fel ca orice absolvent. Fie că vorbim despre cântăreţi, dansatori, actori în devenire sau designeri, cei obişnuiţi cu apelativul de „artist” au dovedit anul acesta că sunt nu doar talentaţi, dar şi bine pregătiţi.După ce ieri v-am prezentat mediile şi facultăţile unde vor să-şi continue studiile Bianca Purcărea, Adelina Chivu şi Alexandra Marin, astăzi continuăm cu alţi doi absolvenţi buzoieni talentaţi. Este vorba despre Andrei Ionuţ Ursu (dansatorul care apare în videoclipul Corinei, membru al Mike’s School of Dance şi, mai nou, participant la preselecţia de la Dansez pentru Tine) şi Andreea Lăcătuş, absolventă a Liceului de Artă, câştigătoare a multor concursuri de creaţie literară şi actriţa care a avut deja ocazia să evolueze pe aceeaşi scenă alături de artişti celebri precum Lucian Ghimişi sau Marian Râlea.

 

Andrei Ionuţ Ursu, media 9,46: „Bac-ul este un examen uşor, dacă ai învăţat!”

 

     Dansatorul care şi-a ocupat timpul în ultima perioadă cu spectacole, preselecţii şi studio pe ultima sută de metri a reuşit să ia şi el o notă finală bună, 9,46. „Toate cele trei materii pentru care am dat examen au fost pe placul meu, şi am ajuns la concluzia că, dacă înveţi, orice examen poate fi uşor de luat. Eu am cam tocit paginile şi pe ultima sută de metri, dar am fost conştiincios atunci când am luat cartea în mână, pentru că am nevoie acolo unde vreau să merg mai departe. Voi încerca la ASE, la Relaţii Internaţionale, pe secţia de portugheză şi sper să reuşesc din prima. Aşa voi fi mai aproape şi de Mike şi proiectele sale pe care le coordonează la Bucureşti şi-mi voi împărţi timpul între dans şi cursuri, cu mare plăcere”,  a precizat Andrei Ionuţ Ursu, absolvent al Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu”.

 

Andreea Lăcătuş, media 8,60: „Sunt în toiul contestaţiilor”

 

       Pasionată de actorie, ambiţioasa Andreea Lăcătuş nu se declară mulţumită de comisia care i-a dat nota finală 8,60, de aceea absolventa a depus contestaţii la două din trei materii la care a dat examen. „Am luat note mici şi la română şi la istorie, şi nu înţeleg de ce, pentru că după barem şi rezolvările afişate, trebuia să fiu punctată mai mult. Nota maximă a fost cea de la filosofie, 9,50, şi de aceea am depus la celelalte materii contestaţii, care, din câte am înţeles, se vor rezolva în cursul zilei de vineri (n.r-azi)”. Andreea vrea să continue tot cu prima dragoste, actoria, şi va da examen la specializarea Regie de Film şi Tv, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, în timpul liceului ea studiind la secţia „Arta Actorului” din cadrul Liceului de Artă „Margareta Sterian”.