Poliţiştii buzoieni vor derula, în ultimele două săptămâni ale campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie, Campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor iniţiată la nivel naţional de Ministerul Administraţiei şi Internelor sub sloganul „Votează legal – Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

Conform Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău, obiectivele acestei campanii sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.
„Campania se adresează tuturor cetăţenilor români cu drept de vot, respectiv tinerilor care împlinesc 18 ani şi care votează pentru prima dată, populaţiei cu drept de vot din mediul urban şi rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntarilor acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale. Efectivele tuturor structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor reprezentate la nivelul judeţului Buzău vor desfăşura, pe toată durata derulării campaniei, întâlniri cu cetăţenii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi vor distribui pliante cu mesajul campaniei de informare”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Totodată, pentru promovarea mesajului campaniei vor fi postate afişe în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg (în perioada campaniei electorale), respectiv în secţiile de votare (în ziua votului) şi va fi solicitat sprijinul mass-media locale pentru difuzarea spoturilor TV şi audio, mai arată sursa citată.