Brutarii, între păstrarea preţurilor la pâine şi faliment

           * “La momentul acesta toate fabricile de pâine merg pe pierdere”, susţine Mihai Afiliu, patronul Afiliu Prod Panif SRL

            Recoltele de  grâu situate la jumătate faţă de cele de anul trecut vor fi o piatră de moară pentru investitorii din panificaţie, brutarii plângându-se că vor avea de ales între păstrarea preţurilor la pâine şi faliment.

           * “La momentul acesta toate fabricile de pâine merg pe pierdere”, susţine Mihai Afiliu, patronul Afiliu Prod Panif SRL

            Recoltele de  grâu situate la jumătate faţă de cele de anul trecut vor fi o piatră de moară pentru investitorii din panificaţie, brutarii plângându-se că vor avea de ales între păstrarea preţurilor la pâine şi faliment.

         În declaraţiile guvernanţilor “oficial ne merge bine”, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declarând că preţul pâinii nu va creşte în perioada următoare, indiferent de fluctuaţiile care există pe piaţa de cereale în perioada recoltatului. În legătură cu preţul produselor de panificaţie, Daniel Constantin a declarat că, cel puţin în această toamnă, acesta nu va creşte. ”Am vorbit cu domnul Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria Panificaţiei – Rompan, care mi-a dat toate asigurările că preţul produselor de panificaţie nu vor creşte în această toamnă”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

 

            Constantin Sava, director BOROMIR: “Întrebaţi ministrul dacă are brutărie”

 

         Optimismul ministrului Agriculturii nu este însă împărtăşit de reprezentanţii firmelor de panificaţie, care susţin că la ora actuală preţul pâinii este unul cu care se face protecţie socială. Astfel, Constantin Sava, directorul general al Boromir SA Buzău    s-a abţinut să spună dacă societatea pe care o reprezintă va opera sau nu majorări de preţuri, dar nu s-a arătat prea încântat de prognozele reprezentanţilor Ministerului Agriculturii. “Întrebaţi-l pe domnul ministru dacă are brutării! Este greu să spună cineva ce se întâmplă cu preţurile unui produs pe o piaţă liberă. Depinde ce se întâmplă cu preţurile la cereale, depinde ce se decide cu TVA-ul redus la alimentele de bază”, ne-a declarat Constantin Sava, directorul Boromir SA Buzău.

 

            “Aş fi tentat să închid fabrica făcută cu fonduri europene”

        

            Mai tranşant în declaraţii s-a arătat Mihai Afiliu, patronul Afiliu Prod Panif SRL, care pe lângă faptul că este activ în domeniul panificaţiei se numără şi printre marii cultivatori de cereale din judeţ.

         În prezent însă, cu toate că a reuşit construirea unei fabrici moderne de panificaţie cu fonduri europene, iar o parte din materia primă pentru panificaţie trece tot prin mâinile sale de agricultor, întreprinzătorul din Amaru susţine că este tentat să renunţe la activitatea de panificaţie, având în vedere că în ultima perioadă acest domeniu se dovedeşte neprofitabil. “La momentul acesta, toate fabricile de pâine merg pe pierdere. Eu, la rândul meu am o fabrică de pâine făcută cu fonduri europene, cu 50 de salariaţi şi sunt tentat să o închid şi să dau banii înapoi Uniunii Europene, decât să dau faliment. Preţul la pâine este protecţie socială, pentru că nimeni nu se uită să vadă ce s-a întâmplat cu preţurile la carburanţi, de exemplu. Panificaţia a fost un domeniu care a mers, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, dar consumul a scăzut. Cei care au făcut investiţii şi au datorii la bănci vând la preţurile actuale pentru a reuşi măcar să plătească banii la bănci. Dacă statul avea monopol pe pâine cred că până acum era un preţ dublu. Ce să vă mai spun, că patronii din panificaţie sunt între a falimenta şi a creşte preţul la pâine”,  susţine Mihai Afiliu.