Impozitarea subvenţiilor acordate din bugetul Uniunii Europene, tema întâlnirilor cu agricultorii

            Rambursarea TVA şi  impozitarea subvenţiilor acordate din bugetul Uniunii Europene s-au numărat printre temele de discuţii dintre secretarul de Stat, Daniel Botănoiu, şi reprezentanţii producătorilor agricoli.

           Rambursarea TVA şi  impozitarea subvenţiilor acordate din bugetul Uniunii Europene s-au numărat printre temele de discuţii dintre secretarul de Stat, Daniel Botănoiu, şi reprezentanţii producătorilor agricoli.

         Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul ministerului, la şedinţa de lucru au participat preşedintele LAPAR, directorul executiv al Uniunii Crescătorilor de Păsări din România şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice. Pe lângă rambursarea TVA şi  impozitarea subvenţiilor acordate din bugetul Uniunii Europene,  s-a mai adus în discuţie modalitatea de interpretare a prevederilor cuprinse în legislaţia fiscală privind cheltuielile deductibile pentru producţia neterminată, precum şi necesitatea modificării prevederilor Codului Fiscal cu incidenţă asupra sectorului agricol. De asemenea, la o altă întâlnire condusă de Daniel Botănoiu cu furnizorii de carburanţi, au participat şi reprezentanţi ai APIA. Din partea companiilor petroliere au participat reprezentanţi ai OMV Petrom, MOL, Lukoil România şi ai Asociaţiei Române a Petrolului.

         Principala temă abordată a fost aceea a creării unei noi scheme pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina cu acciză redusă, printr-un sistem simplificat, pe bază de carduri.

De asemenea, la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a avut loc o întâlnire MADR – MFP cu Aurel Popescu – preşedintele Organizaţiei Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA) pe sectorul cereale şi produse derivate, pe tema reducerii TVA la pâine.