„Aceşti impostori care se dau mari democraţi atacă fără scrupule sistemul naţional de securitate”

         * Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că ne aflăm în faţa unui gest la fel de grav precum atacul la independenţa Justiţiei

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, consideră că recentul „atac asupra sistemului naţional de securitate” reprezintă una dintre cele mai grave gesturi din ultima perioadă ale actualei puteri.

         * Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că ne aflăm în faţa unui gest la fel de grav precum atacul la independenţa Justiţiei

            Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, consideră că recentul „atac asupra sistemului naţional de securitate” reprezintă una dintre cele mai grave gesturi din ultima perioadă ale actualei puteri.

     „România a devenit membru cu drepturi depline a sistemului de securitate european şi mondial, România, prin serviciile de securitate naţională, a devenit un membru respectat în toate cluburile de intelligence din lume, iar acum, cu o viteză uimitoare, şocantă, aceşti impostori care se dau mari democraţi atacă fără scrupule acest sistem. Primul semnal a fost dat când un senator PSD acuza Serviciul de Informaţii Externe, că ar fi la originea supărării Europei pe noi. Apoi, un vicepreşedinte al Comisiei SRI, membru PSD, trimite un manifest către interiorul Serviciului Român de Informaţii, cu ţelul precis de a destabiliza din interior serviciul acesta modern de intelligence al României. Mai nou, trebuie decapitat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cel care asigură securitatea serviciului de telecomunicaţii din România, iar acest preşedinte interimar, discret cum zicea că vrea să fie, în primul Consiliu Suprem de Apărare a Ţării la care a participat propune decapitarea acestuia, în discreţia sa”, a declarat deputatul Cezar Preda pe parcursul unei conferinţe de presă.

     Deputatul Cezar Preda este de părere că atacul asupra serviciilor secrete este la fel de grav precum tentativele de imixtiune în independenţa Justiţiei şi că acesta riscă să supere şi Statele Unite ale Americii alături de ţările NATO: „Eu cred că această componentă a acţiunilor USL este la fel de gravă ca acea imixtiune în justiţia independentă. Deci nu ne-a fost de ajuns că am supărat Europa prin derapajele de la democraţie, acum vrem să supărăm şi Statele Unite şi NATO pentru ceea ce vrem să facem în sistemul de securitate care este un sistem conexat la tot ce înseamnă sistemul de securitate democratic din lume. Le atrag atenţia să nu se joace cu asemenea lucruri, dar, oricum, îmi răcesc gura de pomană. De unde să ştie domnii Ponta şi Antonescu cu ce se mănâncă aceste chestiuni? Ei ştiu un singur lucru, că le-au zis Voiculescu şi Iliescu să pună mâna înapoi pe Justiţie şi pe SRI. Păi SRI, SIE, STS şi SPP mai sunt ca pe vremea lui Iliescu şi a lui Năstase? Nu, domnule Iliescu, acestea sunt servicii de care, de opt ani, nimeni nu s-a atins! Au fost fără politică şi oamenii aceia s-au modernizat şi au apărat România, iar la noi nu au fost atacuri teroriste, iar la noi nu se întâmplă lucruri grave, iar la noi oamenii aceştia îşi fac treaba. Vreţi să avem ce au şi bulgarii, vreţi să avem ce au şi alte ţări? Asta doriţi românilor? Eu zic să vă vedeţi de treburile dumneavoatră, să nu mai aşteptaţi până pe 29 iulie, domnule Antonescu, şi să vă duceţi acasă de acum”,  a mai spus Cezar Preda.

    

    „Antonescu, discret ca o rangă”

    

     „Este discret ca o rangă domnul preşedinte interimar. Cum a fost de discret la Timişoara, când minţea la televizor că el s-a dus (la mitingul USL, n.r.) la propunerea unei societăţi civile şi a invitat lumea la vot. Frazele când ziceau <Au furat, să le luăm înapoi ce-au furat!>, acelea le-a uitat domnul discret preşedinte interimar, acelea nu mai erau ale lui. De fapt, ne-am cam obişnuit ca oamenii politici la vârf să cam uite ce-au spus, noroc cu imaginile, cu televiziunile şi cu radiourile, că le aduc aminte din când în când ce-au spus”,  a mai spus liderul democrat-liberal buzoian.