SC Construcţii Complexe SA Buzău, somată pentru neplata dividendelor

     Acţionarii a trei societăţi comerciale nu şi-au încasat încă dividendele aferente cotelor deţinute în cadrul respectivelor companii. Potrivit Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), în această situaţie se află şi investitorii unei companii buzoiene, SC Construcţii Complexe SA. Cu toate că AIPC precizează, prin intermediul unui comunicat, că unele societăţi pot traversa perioade de dificultăţi în gestionarea lichidităţilor, companiile au datoria de a respecta decizia de a distribui dividende, potrivit Legii 31/1990 şi 297/2004, mai ales că firmele sunt deschise şi tranzacţionabile, iar distribuirea de dividend modifică substanţial comportamentul investitorilor.

     În ceea ce priveşte firma buzoiană, SC Construcţii Complexe SA Buzău, dividendele au fost decise în Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 11 aprilie 2012. Deşi termenul legal în care acestea puteau fi distribuite a expirat, AIPC acuză SC Construcţii Complexe SA că, potrivit situaţiei financiare publicate pe Bursa de Valori Bucureşti, compania dispune de lichidităţi suficiente pentru a-şi onora datoria, contrar celor declarate de reprezentanţii societăţii. Potrivit unui raport al societăţii, în anul 2011 SC Construcţii Complexe SA Buzău a înregistrat o pierdere de 92.524 de lei, după o perioadă îndelungată în care a înregistrat un profit considerabil, respectiv 2008 – 1.644.774 lei, 2009 – 288.755 lei, 2010 – 477.232 lei. Deşi cifra de afaceri înregistrată de compania buzoiană anul trecut a fost de 3,5 milioane de lei, din care 3,45 milioane de lei a reprezentat producţia vândută şi 10.962 lei venituri din vânzarea mărfurilor, valoarea înregistrată a fost semnificativ mai mică faţă de cele înregistrate în anii anteriori neputând fi astfel acoperite toate cheltuielile. În ceea ce priveşte pierderea, aceasta reprezintă o urmare a cheltuielilor fiscale nedeductibile, costurile realizate în 2011 fiind de altfel mai mari decât veniturile obţinute.

     De asemenea, constructorul buzoian a încheiat anul precedent cu datorii în valoare de 1,4 milioane de lei, 768.446 lei din această valoare reprezentând restanţe către furnizori şi conturi asimilate şi 594.463 de lei alte datorii.

     În prezent, capitalul social al SC Construcţii Complexe SA Buzău este de 866.577,5 lei, împărţit în 346.631 acţiuni comune, de tip nominativ, dematerializate şi evidenţiate prin înscrieri în registru de evidenţă al acţionarilor. Acţiunile au o valoare nominală de 2,50 lei. 34,3962 la sută din acţiuni sunt deţinute de diverşi acţionari, 32,8000 procente de Construcţii Feroviare Galaţi, 32,7991 la sută de SC Condor SA Deva şi 0,0046 la sută de AVAS Bucureşti.

     În anii 2008, 2009 şi 2010, societatea nu a repartizat dividende, pentru ca în 2011, profitul net, nerepartizat, aferent anului 2010 să fie împărţit ca dividende.

     SC Construcţii Complexe SA Buzău a fost înfiinţată în anul 2000, obiectul de activitate principal al acesteia fiind  construcţii civile, construcţii de poduri şi construcţii industriale, prestaţii cu utilaje de construcţii, mijloace de transport auto, producţie industrială pentru construcţii montaj. Societatea are şi un punct de lucru declarat şi înregistrat la Adjud, judeţul Vrancea.

     În această situaţie se mai află, după cum arată Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital, SC Ascon Botoşani SA care înregistrează restanţe ale dividendelor încă din anul 2009, însă prezintă lichidităţi şi SC Bega Tehnomet SA care nu a înregistrat până în prezent dificultăţi în repartizarea dividendelor.

     Contactaţi în vederea unei declaraţii, reprezentanţii SC Construcţii Complexe SA Buzău nu au dorit să comenteze.