În acest sfârşit de săptămână, buzoienii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la două serbări folclorice. Ionuţ Dolănescu şi Gelu Voicu sunt invitaţii speciali ai acestor evenimente care vor avea loc în comunele Cernăteşti şi Florica.
În acest sfârşit de săptămână, buzoienii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la două serbări folclorice. Ionuţ Dolănescu şi Gelu Voicu sunt invitaţii speciali ai acestor evenimente care vor avea loc în comunele Cernăteşti şi Florica.
Mâine, la Cernăteşti, va avea loc „Sărbătoarea Sfântului Pantelimon”. Invitat de onoare al serbării tradiţionale este binecunscutul interpret de muzică populară Ionuţ Dolănescu, care va susţine un recital spre finalul spectacolului. Evenimentul este organizat în permieră, de către Primăria şi Consiliul Local din comună, împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău.
Spectacolul folcloric va începe la ora 14.30 iar printre artiştii buzoieni care vor susţine recitaluri în cadrul evenimentului de mâine îi amintim pe Filofteia Drăghici, Ion Băicuş, Gabriela Bolocan, Tatiana Răduţă, Adriana Stuparu, Luminiţa Scântei, Valentin Ghencea, Mihaela Stanciu, Maria Dumitru, Alexandru Petcu, Loredana Răduţă, precum şi formaţia „Alin de la Buzău”.
Interpreţii vor fi acompaniaţi de orchestra Centrului creaţiei populare, dirijor Gheorghe Vrabie.
Petrecere pe cinste şi la Florica
Duminică, în comuna Florica, este programată ediţia a şaptea a „Sărbătorii Grâului”. Organizator al manifestării este Primăria Florica, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău.
Cei care vor alege să participle la această sărbătoare nu vor avea ce să regrete. Afişul acestui spectacol propune două nume importante ale muzicii populare româneşti. Este vorba de interpreţii Gelu Voicu şi Ionuţ Dolănescu. Acesta din urmă va susţine un recital alături de soţia sa, Doiniţa, în timp ce Gelu Voicu va cânta alături de taraful „Lăutarii din Teleorman”.
Spectacolul de la Florica va începe la ora 14.00 iar pe scenă, în prezentarea Marianei Ţicleanu, vor urca artiştii Nina Stamate, Nicolae Oprişan, Mugurel Grama, Ion Băicuş, Viorica Neagu, Valentina Marin, Ioana Moise, Alexandra Neagu, Mihaela Apostol, taraful ”Liviu Piticu şi Gigi Blondu” din Mărgineanu şi ansamblul folcloric „Floare din câmpie”, coordonator Ion Zaharia.
Şi-au anunţat prezenţa la serbarea de duminică şi comercianţii de produse tradiţionale, de unde se pot achiziţiona diverse obiecte de artă populară şi preparate ecologice autohtone.