*Tânărul reprezintă România la cel mai mare concurs de sculptură în ceară din lume
După ce a atras atenţia publicului din China, Franţa şi Austria cu talentul său de a sculpta fie în bronz, nisip sau zăpadă, Bogdan Adrian Lefter face acum senzaţie în Thailanda. Buzoianul a reuşit deja să devină o mică vedetă la Simpozionul Internaţional de Sculptură în Ceară, unde a ajuns la începutul acestei săptămâni.
*Tânărul reprezintă România la cel mai mare concurs de sculptură în ceară din lume
După ce a atras atenţia publicului din China, Franţa şi Austria cu talentul său de a sculpta fie în bronz, nisip sau zăpadă, Bogdan Adrian Lefter face acum senzaţie în Thailanda. Buzoianul a reuşit deja să devină o mică vedetă la Simpozionul Internaţional de Sculptură în Ceară, unde a ajuns la începutul acestei săptămâni.
Aflat încă în Ţara Surâsului, aşa cum este denumită Thailanda, tânărul se declară fascinat de clădirile pe care le vede şi de mâncarea exotică pe care o încearcă cu o oarecare teamă. „În prima seară petrecută în Bangkok am mâncat moluşte şi alte ciudăţenii, unele chiar bune, şi am fost găzduiţi în cel mai înalt turn din oraş: 88 de etaje. Acoperişul se rotea cu noi la 360 grade ca să putem vedea oraşul şi am avut o panoramă cu zgârie-norii şi autostrăzile suspendate şi intersectate. Spectaculos!”, spune Bogdan Adrian Lefter.
Lumea strigă după el pe stradă: „Romania”
Felul de a fi al buzoianului l-a transformat rapid în cel mai iubit concurent din grupul celor nouă veniţi din ţări precum Japonia, Argentina, Turcia sau China. Bogdan mai spune că a rămas uimit să vadă la puţin timp de la sosire, multe afişe cu chipul său şi foarte mulţi thailandezi care vor să se fotografieze cu el. Un mare impact asupra publicului l-a avut şi costumul popular tradiţional pe care românul l-a îmbrăcat la festivitatea de deschidere.
„Am luat avionul spre oraşul Ubon Ratchatani şi în jur de ora 9.00 eram deja la festivitatea de deschidere. Am văzut afişe cu chipul meu, iar lumea striga după mine: <Romaniaaa!!>. Toată lumea vrea să facem poze. Aşa cum au fost indicaţiile organizatorilor, seara am îmbrăcat costumul popular românesc pe care îl am cu mine la <Welcome Party>. Am asistat la un spectacol specific thailandez cu dansatoare/dansatori şi cântăreţi”, mai povesteşte buzoianul.
Dincolo de alte specialităţi culinare (desert din lapte de cocos îmbrăcat în frunze de banane, moluşte, cetacee şi fructe foarte frumoase dar nu întotdeauna gustoase) şi o croazieră pe „Râul Regilor” care traversează Bangkokul, Bogdan a început munca. Reprezentantul României va sculpta într-un bloc de ceară o lucrare de dimensiuni impresionante, intitulată „Elements of Life”.
Aflat la cea de-a VII-a ediţie, Simpozionul Internaţional de Sculptură în Ceară din Thailanda se numără printre cele mai exclusiviste evenimente din lume dedicate sculpturii, singurul reprezentant al României fiind buzoianul Bogdan Adrian Lefter.
{loadposition zgalerie07271}