*Rezultate bune pentru sportivii din Buzău
Recent, pe stadionul “Tineretului” din Capitală a avut loc Campionatul Naţional de Atletism, ediţie dedicată juniorilor. La competiţia din acest an, Clubul Sportiv Municipal Buzău a fost reprezentat de trei sportivi. Cea mai bună sportivă a judeţului Buzău în 2011, atleta Adelina Panaet a cucerit medalia de aur în cadrul probei favorite, 3000 de metri obstacole.
*Rezultate bune pentru sportivii din Buzău
Recent, pe stadionul “Tineretului” din Capitală a avut loc Campionatul Naţional de Atletism, ediţie dedicată juniorilor. La competiţia din acest an, Clubul Sportiv Municipal Buzău a fost reprezentat de trei sportivi. Cea mai bună sportivă a judeţului Buzău în 2011, atleta Adelina Panaet a cucerit medalia de aur în cadrul probei favorite, 3000 de metri obstacole.La “800 de metri”, sportiva antrenată de Dumitru Tudorie a încheiat întrecerea pe locul şapte. Ionuţ Bălăşoiu, al doilea sportiv legitimat în cadrul CSM Buzău “a prins” medalia de argint la proba 1.500 de metri. Alexandru Codreanu, speranţa oficialilor buzoieni s-a clasat pe locul cinci în cadrul probei 200 de metri plat. Claudiu Bâscă, reprezentantul Liceului cu Program Sportiv “Iolanda Balaş Sotter” a câştigat medalia de aur la “3.000 de metri” – obstacole. Dănuţ Stanciu, colegul de formaţie al lui Bâscă, a terminat întrecerea ocupând ultima treaptă a podiumului. Adelina Panaet, cea mai bună sportivă din judeţ, a adunat în cadrul Campionatelor Naţionale 13 medalii, dintre care opt de aur, două de argint şi trei de bronz. În cadrul tuturor ediţiilor de CN de juniori, CSM Buzău a câştigat 28 de medalii ( 3 de aur, 12 de argint şi 13 de bronz).