30 de săteni din Săgeata, nevoiţi să returneze ajutorul social

            *“Cei ajunşi în situaţia asta sunt tare dezamăgiţi, dar nu se ajungea aici dacă s-ar fi respectat legea”, susţine primarul Sorin Tănase

            Noii aleşi locali din Săgeata sunt total nemulţumiţi de activitatea desfăşurată de fosta administraţie, descoperind, rând pe rând, o serie de probleme sociale care, în opinia noului primar, Sorin Tănase, nu ar fi apărut dacă s-ar fi respectat legea.

           *“Cei ajunşi în situaţia asta sunt tare dezamăgiţi, dar nu se ajungea aici dacă s-ar fi respectat legea”, susţine primarul Sorin Tănase

            Noii aleşi locali din Săgeata sunt total nemulţumiţi de activitatea desfăşurată de fosta administraţie, descoperind, rând pe rând, o serie de probleme sociale care, în opinia noului primar, Sorin Tănase, nu ar fi apărut dacă s-ar fi respectat legea.

         După ce odată cu verificările dosarelor sociale s-a descoperit că trei săteni îndreptăţiţi să primească pensie de ani buni au fost obligaţi să trăiască din ajutor social – din cauză că reprezentanţii  primăriei nu şi-au făcut timp să cerceteze arhivele fostei Cooperative Agricole de Producţie din localitate – un alt caz semnalat de noul primar din Săgeata este cel al unor săteni care vor fi nevoiţi să returneze banii primiţi ca ajutor social. Sorin Tănase spune că în această situaţie au ajuns nu mai puţin de 30 de localnici, care în prezent sunt nevoiţi să dea înapoi banii primiţi, deoarece nimeni nu le-a spus că nu mai au acest drept dacă au solicitat subvenţii pentru animale sau pentru terenul agricol. “Cei ajunşi în situaţia asta sunt tare dezamăgiţi, pentru că trebuie să returneze tot ce au primit. Am ajuns la concluzia că nu se ajungea aici dacă s-ar fi respectat legea. Anchetele sociale se făceau însă din birou. Ce pot să spun mai mult”, a concluzionat primarul Sorin Tănase.

 

            “Am preluat primăria fără un inventar clar”

        

            De altfel, lipsa unor venituri decente pentru localnici a fost semnalată de primarul comunei Săgeata, Sorin Tănase, încă de la preluarea mandatului. “Cea mai mare problemă a comunei este sărăcia. Sunt foarte multe familii care au venituri sub limita unui trai decent”.

         Primarul Sorin Tănase este nemulţumit şi de faptul că la preluarea mandatului nu a primit de la fosta primăriţă un inventar clar al bunurilor aparţinând primăriei locale. “Am preluat primăria fără un inventar clar, fără a şti ce terenuri are în administrare, ce chirii se pot lua, ori în această situaţie nu avem decât de pierdut până vom clarifica aceste lucruri”, a concluzionat primarul Sorin Tănase.

         Tot în comuna Săgeata, Vasile C. Macovei, de 73 de ani, şi soţia sa Anica Macovei, de 62 de ani, precum şi  Aurelia Ana Megyeri, tot de 62 de ani,  au avut stadiul de cotizaţie necesar pentru a primi pensie de câţiva ani, dar nu au primit  un leu, ci doar ajutor social, deoarece reprezentanţii fostei administraţii le-au spus că nu au vechimea necesară pentru a fi pensionari, situaţie semnalată în urmă cu câteva zile de ziarul Opinia.