*Specialiştii vor avea ca sarcină stabilirea unei strategii pentru combaterea acestui fenomen
Reprezentanţii organizaţiilor profesionale din agricultură le-au solicitat reprezentanţilor Ministerului Agriculturii asigurarea condiţiilor necesare pentru constituirea unui “comitet antisecetă” din care să facă parte specialiştii tuturor acestor structuri.
*Specialiştii vor avea ca sarcină stabilirea unei strategii pentru combaterea acestui fenomen
Reprezentanţii organizaţiilor profesionale din agricultură le-au solicitat reprezentanţilor Ministerului Agriculturii asigurarea condiţiilor necesare pentru constituirea unui “comitet antisecetă” din care să facă parte specialiştii tuturor acestor structuri.
Ideea desemnării unor oameni cu experienţă, care să stabilească o strategie pentru combaterea acestui fenomen, a fost vehiculată în cadrul unei întâlniri dintre Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu secretarii de stat Daniel Botănoiu şi Achim Irimescu şi reprezentanţii organizaţiilor profesionale LAPAR, ROMPAN, FNPAR, AGROSTAR, Holstein Ro, Asociaţia Comunelor din România, OINZR, Asociaţia Producătorilor de Zahăr din Sfeclă din România, LUAIR, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Asociaţia Fermierilor Români, Asociaţia Ţăranul Sărac, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli din România, Federaţia Naţională Cartoful Românesc etc. Scopul întâlnirii l-a constituit dezbaterea mai multor probleme cu care se confruntă fermierii în această perioadă, mai exact măsurile antisecetă, înfiinţarea Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru Camerele Agricole şi soluţionarea problemelor legate de funcţionarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a grupurilor tehnice de lucru. Totodată, la solicitarea AGROSTAR s-a decis ca fiecare organizaţie participantă să mandateze un reprezentant în vederea constituirii unui „comitet antisecetă”, pentru a dezbate şi a aproba, pe baza unui protocol, un set de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.
Totodată, în cursul acestei întâlniri au mai fost discutate aspecte legate de reprezentarea organizaţiilor profesionale, realocarea fondurilor pentru Măsura 125 care asigură fonduri nerambursabile pentru investiţii în irigaţii, Ordonanţa 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, precum şi referitoare la tarifele necesare modernizării sistemului de irigaţii.