*Se încearcă familiarizarea acestora cu aplicarea măsurilor 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” şi 312 “Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”
Reprezentanţii comunelor sau ai grupurilor de acţiune locală în care există comunităţi însemnate de romi participă la Conferinţa tematică “Dezvoltarea rurală – oportunităţi de sprijinire a minorităţii rome”, organizată de Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală care se desfăşoară timp de două zile, la Sinaia.
*Se încearcă familiarizarea acestora cu aplicarea măsurilor 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” şi 312 “Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”
Reprezentanţii comunelor sau ai grupurilor de acţiune locală în care există comunităţi însemnate de romi participă la Conferinţa tematică “Dezvoltarea rurală – oportunităţi de sprijinire a minorităţii rome”, organizată de Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală care se desfăşoară timp de două zile, la Sinaia.
În cadrul conferinţei vor fi prezentate orientările strategice existente în momentul de faţă în privinţa incluziunii sociale a populaţiei rome, atât la nivel naţional, cât şi european. De asemenea, vor fi dezbătute numeroase studii de caz şi bune practici care prezintă iniţiative antreprenoriale, activităţi inovative şi, în general, proiecte sustenabile derulate în diferite comunităţi de romi. În acelaşi timp, conferinţa va aborda probleme de interes major pentru Grupurile de Acţiune Locală (GAL-uri) din teritoriile care au în componenţă comunităţi mari de romi. Această problematică va fi examinată în ateliere de lucru care au drept principal obiectiv familiarizarea romilor cu aplicarea măsurilor 141 Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă şi 312 „Crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”,din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Nu în ultimul rând, conferinţa va examina o serie de aspecte care vizează menţinerea tradiţiilor şi autenticităţii culturii rome. Între subiectele dezbătute figurează politica europeană de incluziune a minorităţii rome, posibilităţile actuale şi viitoare de sprijinire a minorităţii rome în contextul dezvoltării rurale, strategii ale GAL-urilor pentru adaptarea şi includerea proiectelor ce pot veni în sprijinul comunităţii rome, antreprenoriatul social, precum şi educaţia prin cultură şi patrimoniu.
Calvini, Cândeşti şi Râmnicelu, cele mai reprezentative comunităţi de romi din judeţ
Tot în cadrul evenimentului vor fi prezentate studii referitoare la romii din România, din Bulgaria, Italia, Spania şi Ungaria şi vor fi organizate trei ateliere de lucru.
Participanţii vor beneficia de expertiza unor specialişti străini în incluziune socială. La conferinţă vor fi prezenţi reprezentanţi ai Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, ai Directoratului General pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, precum şi ai Agenţiei Naţionale pentru Romi. Între participanţi se mai numără o serie de asociaţii, fundaţii şi GAL-uri. Vor fi prezenţi şi meşteri argintari, rudari şi împletitori etc.
Potrivit datelor furnizate de Călin Iosif, consilierul primarului municipiului Buzău pe probleme de romi, aceste campanii de informare sunt foarte importante, având în vedere faptul că în perioada 2014-2020 vor fi acordate fonduri nerambursabile însemnate pentru dezvoltarea infrastructurii în comunităţile de romi (asfaltări, reţele de gaze naturale, de iluminat public etc.). Totodată, el a explicat că în judeţul Buzău vor fi şanse reale de a fi atrase sume importante pentru infrastructură, întrucât există comune cu comunităţi însemnate de romi. “În Calvini, există peste 2.000 de romi, în Cândeşti, comuna Verneşti, sunt tot peste 2.000 de romi, în Râmnicelu 1.800, în Mărgineanu, comuna Mihăileşti, 800-900, în Costeşti-Pietrosu 900. În oraş se mai adaugă cei peste 5000 de romi din Simileasca, iar pe total oraş 12.000, plus comunitatea de romi din municipiul Rm. Sărat, aşa că reprezentanţii acestor comunităţi pot încerca să obţină finanţări”, susţine Călin Iosif, consilierul primarului municipiului Buzău pe probleme de romi.