*Trei tineri au fost reţinuţi după ce s-au plimbat câteva sute de metri cu o maşină furată
Dornici să se distreze un pic mai altfel decât o fac alţi tineri de vârsta lor aflaţi în vacanţă, trei buzoieni de 19, 20 şi 22 de ani au petrecut o noapte de pomină, la finalul căreia au ajuns cu toţi în arest, cercetaţi pentru furt, tentativă de furt şi complicitate la aceste fapte.
*Trei tineri au fost reţinuţi după ce s-au plimbat câteva sute de metri cu o maşină furată
Dornici să se distreze un pic mai altfel decât o fac alţi tineri de vârsta lor aflaţi în vacanţă, trei buzoieni de 19, 20 şi 22 de ani au petrecut o noapte de pomină, la finalul căreia au ajuns cu toţi în arest, cercetaţi pentru furt, tentativă de furt şi complicitate la aceste fapte.
Deşi era cel mai mic dintre ei, Robert Alexe s-a dovedit a fi capul răutăţilor, el fiind cel care a venit cu ideea de a fura o maşină şi de a se plimba cu ea noaptea prin oraş. În prealabil, cei trei amici au petrecut câteva ore la un bar din oraş, iar paharele date pe gât le-au înfierbântat imaginaţia şi le-au alimentat pofta de aventură. Deşi era trecut de miezul nopţii, niciunul din ei nu avea chef să se ducă acasă, dar nu prea ştiau ce ar putea să mai facă pe străzi la acea oră. Ideea salvatoare a venit de la tânărul de 19 ani, care a observat în curtea interioară a unui bloc o maşină al cărei proprietar uitase cheile în contact. Le-a propus celorlalţi să ia maşina şi să dea cu ea o tură, asigurându-i că ştie să conducă, în ciuda faptului că nu avea permis. Au fost de acord, aşa că s-au urcat toţi în maşina descuiată, dar în ciuda eforturilor băiatului de 19 ani care luase loc la volan, vehiculul a refuzat categoric să pornească. Cei trei nu s-au descurajat şi au plecat pe jos mai departe, luând cu ei cheia, în speranţa că se va potrivi la o altă maşină de model asemănător.
Au găsit ce căutau la câteva străzi distanţă şi au constatat cu bucurie că se potrivea cheia furată. Au deschis fără probleme portierele şi au pornit maşina, tânărul de 19 ani făcând pe şoferul. Curând s-a dovedit însă a nu fi un şofer aşa de priceput precum se lăudase, aşa că plimbarea lor s-a sfârşit la mai puţin de un kilometru, când au abandonat în stradă maşina şi au plecat pe jos mai departe. Tot tânărul de 19 ani a fost cel căruia atenţia i-a fost atrasă de o altă maşină, de această dată interesul fiindu-i stârnit de radiocasetofonul instalat la bord. Le-a cerut celor doi amici să stea ”de şase”, în timp ce el s-a apucat să meşterească la una dintre încuietori cu ajutorul aceleiaşi chei. A funcţionat şi de această dată, adolescentul reuşind să deschidă portirera şi să demonteze radiocasetofonul auto. Au ascuns apoi aparatul, cu intenţia de a-l valorifica ulterior, apoi au făcut un popas pe strada Prutului, unde s-au aşezat pe bordură ca să-şi mai tragă sufletul. Unui localnic din zonă, cei trei tineri i s-au părut suspecţi, aşa că omul a sunat la 112. Poliţiştii trimişi la faţa locului i-au luat ”ca din oală”, ducându-i la secţie pentru audieri, pentru că cei trei se cam contraziceau în declaraţii după ce au fost întrebaţi ce căutau la acea oră în zonă. Ulterior s-a stabilit tot ce făcuseră în acea noapte, fapt pentru care toţi trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Sunt cercetaţi pentru furt calificat şi tentativă de furt calificat, tânărul de 19 ani fiind cercetat şi pentru conducere fără permis, iar ceilalţi doi şi pentru complicitate la furt calificat.