Târziu în noapte, în Cafeneaua Artiştilor câteva versuri fac o sală întreagă să aplaude entuziasmată. „Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte/ Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani…”, îşi începe concertul Emeric Imre, alături de trupa sa şi cei aproape 200 de spectatori sunt fascinaţi. În câteva clipe, toate capetele sunt aţintite spre scenă, iar seara se anunţă din nou plină de pasiune, de sentiment. „Magicianul” de pe scenă îşi face numărul şi vrăjeşte publicul imediat după primul refren. De la copii de şcoală generală, până la oameni în vârstă, toţi sunt una cu versurile melodiei. Se întâmplă ca în timpul unei improvizaţii de chitară, „vrăjitorul” Imre să zâmbească, plin de satisfacţie, la auzul notelor.
Târziu în noapte, în Cafeneaua Artiştilor câteva versuri fac o sală întreagă să aplaude entuziasmată. „Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte/ Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani…”, îşi începe concertul Emeric Imre, alături de trupa sa şi cei aproape 200 de spectatori sunt fascinaţi. În câteva clipe, toate capetele sunt aţintite spre scenă, iar seara se anunţă din nou plină de pasiune, de sentiment. „Magicianul” de pe scenă îşi face numărul şi vrăjeşte publicul imediat după primul refren. De la copii de şcoală generală, până la oameni în vârstă, toţi sunt una cu versurile melodiei. Se întâmplă ca în timpul unei improvizaţii de chitară, „vrăjitorul” Imre să zâmbească, plin de satisfacţie, la auzul notelor.În acel moment, toată sala este numai un zâmbet, iar aplauzele se sincronizează perfect cu ritmul melodiei. Spectatorii sunt hipnotizaţi pe loc şi niciunul nu îndrăzneşte să se opună. Indiferent de vârstă, fiecare se lasă purtat de valul lin al muzicii folk de calitate.
Imediat după sfârşitul primei melodii se anunţă lansarea la Buzău a primului album al trupei Emeric Set, iar după mulţumirile pentru invitaţie începe concertul mult aşteptat. Fanii asistă la un proces de creaţie în toată regula de la primul minut, până la ultimul. Versurile unor poeţi precum Adrian Păunescu sau Nichita Stănescu prind viaţă sub ochii celor prezenţi, printr-o succesiune de note pe cât de surprinzătoare, pe atât de plăcute, iar atmosfera creată de un „public incredibil”, după cum îl numeşte „Nebunul de alb”, este incredibilă.
La finalul concertului este evidentă oboseala protagonistului, dar nu poate rezista dorinţei fanilor săi de a mai cânta încă o melodie. Totul se încheie într-o atmosferă de operă, cu spectatorii în picioare, aplaudând în continuu, iar membrii trupei Emeric Set făcând plecăciuni în faţa publicului. Concluzia este una singură. Concertul se dovedeşte a fi un success incredibil. Exact aşa cum ar trebui să sune muzica.
Reporter: Cum vă simţiţi revenind la Buzău, după încă un concert cu sala plină?
Emeric Imre: În locul acesta (n.r. Cafeneauna Artiştilor) m-am simţit întotdeauna foarte bine, pentru că este un club făcut cu mult bun simţ, arată bine, sună bine, ceea ce este îmbucurător, iar publicul de aici merită întotdeauna respectul nostru.
Rep.: Fiind un artist atât de cunoscut şi iubit pretutindeni, nu se întâmplă să vă plictisiţi cântând aceleaşi piese în fiecare zi?
E.I.: În niciun caz, pentru că în fiecare loc pe care îl vizitezi trebuie să ai starea necesară să creezi o legătură cu cei care vin la spectacol. Răspunsul este nu. Nu am cum să mă plictisesc.
A uitat versurile în faţa a 15.000 de oameni
Rep.: S-a întâmplat ca pe parcursul vreunui spectacol susţinut prin ţară să se fi întâmplat vreun eveniment amuzant care v-a rămas întipărit în minte?
E.I.: Sunt foarte multe astfel de evenimente, mai ales din perioada cenaclului. Ne-ar trebui o noapte întregă să le povestim pe toate. De exemplu, eram odată în faţa a 15.000 de oameni, acasă, în Cluj, în faţa Teatrului Naţional, şi am făcut introducerea piesei „Oraţie de nuntă”, dar nu-mi aminteam primul vers. Am introdus publicului această piesă de vreo opt ori, după care am spus – Aceasta este introducerea unei piese pe care o voi cânta mai târziu.
Rep.: Cum simţiţi dumneavoastră muzica?
E.I.: Îmi este dificil să explic lucrul acesta. Mie îmi place să cânt de mic copil şi important este să reuşeşti să legi foarte bine versurile cu muzica.
Rep.: Cum îl putem defini pe Emeric Imre? O personalitate bivalentă sau aceeaşi persoană pasională de pe scenă o întâlnim şi în societate?
E.I.: Este identic.
Rep.: Cum a început totul? Cum v-aţi apucat de muzică?
E.I.:Asta a fost influenţa părinţilor mei, care m-au înscris în clasa întâi la vioară. Am studiat acest instrument în clasele unu-şase şi de aici a pornit totul. De când mă ştiu am fost aproape de muzică, astfel că n-a fost nevoie decât de un pas, să trec de la vioară la chitară.
Rep.: În ce sens v-a influenţat cariera muzicală Cenaclul Flacăra sau cine de acolo a avut un efect profund asupra dumneavoastră?
E.I.: Fenomenul „Cenaclul Flacăra” a fost unul, spun eu, fericit pentru foarte mulţi colegi de-ai mei şi, indiscutabil, şi pentru mine. Nu pot să am cuvinte decât la superlativ despre Cenaclul Flacăra şi ştiu povestea acestui fenomen din ambele părţi, adică atât din public, în perioada când eram licean şi mă duceam la spectacolele organizate de membrii Cenaclului Flacăra, cât şi mai târziu, de pe scenă. Degeaba vin unii şi se afirmă împotriva unui anumit lucru. Trebuie să fi fost în acel loc. Poţi fi mult mai precis dacă ai simţit fenomenul din ambele sensuri.
Rep.: Dacă aţi avea ocazia să luaţi viaţa de la capăt, aţi schimba ceva?
E.I.: Foarte multe. Eu sper că nu sunt un om fals. Indiscutabil, aş schimba multe. Orice om face greşeli.
„Folk-ul, o sămânţă pe care o plantezi”
Rep.: Dacă vi s-ar oferi în acest moment oportunitatea de a juca fotbal în echipa naţională a generaţiei de aur, aţi lăsa folk-ul în spate?
E.I.: N-aş lăsa nici folk-ul, n-aş lăsa nici jocul de fotbal. Fotbal la vârsta mea nu se mai poate practica, decât de plăcere, dacă mai joci cu prietenii. E clar. Întotdeauna am regretat că n-am ţinut mai aproape de fotbal. Mi-a plăcut enorm. A fost viaţa mea o bucată de timp din tinereţe, dar nu-mi pare rău nici că am urmat cursul acesta înspre muzică.
Rep.: Ce înseamnă folk-ul în viziunea unui artist?
E.I.: Sunt multe teorii despre folk. Probabil că răspunsul este foarte simplu, dar oamenii, cum au făcut dintotdeauna, complică lucrurile. Folk-ul cred că, în primul rând, este cea mai apropiată stare pe care poţi să o transpui înspre alţi oameni. Din folk s-au născut şi alte genuri. Este lucrul acela simplu, ca o sămânţă pe care o plantezi şi începe să crească. De aici poate că derivă foarte multe lucruri, iar marii artişti care au compus muzică clasică la început, acasă, tot în singurătate şi în faţa unui instrument au început să construiască capodoperele lor.
Rep.: Ce reprezintă fenomenul „Folk You” pentru muzica românească?
E.I.: O renaştere frumoasă.
Rep.: Multe piese poartă versurile lui Păunescu şi nu numai. Ce reprezintă, de fapt, poezia?
E.I.: Poezia cred că trebuie să-ţi semnaleze trezirea la cântec, la viaţă a cuvintelor şi a stărilor sufleteşti.
Piesa compusă după divorţ
Rep.: Care este istoria din spatele piesei „Nebun de alb”?
E.I.: Normal că orice despărţire, mai ales atunci când e vorba despre un divorţ de o femeie pe care ai iubit-o mult şi care este mama copiilor tăi, în mod indiscutabil te îmbie la o stare care poate să nască un cântec. Piesa am compus-o după divorţ, astfel că, din punctul acesta de vedere, erau întrunite semnalele amintite.
Rep.: Pe scenă aţi menţionat faptul că tot ceea ce spune o poezie ţi se poate întâmpla şi în viaţă. Dumneavoastră vi s-a întâmplat vreodată aşa ceva?
E.I.: Da. De exemplu, chiar la „Oraţie de nuntă”, pe care am scris-o pe versurile lui Păunescu în ’83. Când am compus această piesă nu mi-am închipuit că va avea atât de mult succes şi că tot ce scrie în poezia aia mi se va întâmpla mai târziu, avansând în viaţă.
Rep.: Ce pregăteşte Emeric Imre fanilor săi?
E.I.: De obicei eu nu prea îmi fac planuri. Las viaţa să meargă înainte. Oricum, visul meu şi speranţa mea este să pot transpune pe CD-uri piesele pe care le-am compus până acum. Videoclipul melodiei “Nebun de alb” este în discuţie de mult timp şi sper să putem găsi odihnă şi un mod financiar de a realiza acest lucru. Albumul conţine zece piese, iar cea de-a unsprezecea, un bonus, este „Nebun de alb”. Toate sunt compuse de mine şi orchestrate împreună cu trupa Emeric Set. Acesta este, de fapt, şi primul album al trupei.