„Am avut o discuţie foarte bună cu reprezentanţii PNL, PSD, UDMR, PC şi minorităţile naţionale. Am acceptat propunerea de a fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru al României. În acest moment sunt candidatul promovat de PNL, PSD, UDMR, PC şi grupul minorităţilor naţionale (…) PNL, Alianţa PSD+PC, UDMR şi minorităţile îmi vor oferi sprijin, evident în cazul în care voi fi desemnat (…) Eu sunt un candidat independent, dar nu sunt apolitic”, acestea erau cuvintele primarului Sibiului, Klaus Werner Johannis în 14 octombrie 2009 când, în urma unei moţiuni de cenzură, Guvernul Boc fusese demis, iar partidele nominalizate mai sus se adresau oficial preşedintelui Traian Băsescu, cerându-i să constate formarea unei noi majorităţi parlamentare şi să trimită Partidul Democrat Liberal în opoziţie.
„Am avut o discuţie foarte bună cu reprezentanţii PNL, PSD, UDMR, PC şi minorităţile naţionale. Am acceptat propunerea de a fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru al României. În acest moment sunt candidatul promovat de PNL, PSD, UDMR, PC şi grupul minorităţilor naţionale (…) PNL, Alianţa PSD+PC, UDMR şi minorităţile îmi vor oferi sprijin, evident în cazul în care voi fi desemnat (…) Eu sunt un candidat independent, dar nu sunt apolitic”, acestea erau cuvintele primarului Sibiului, Klaus Werner Johannis în 14 octombrie 2009 când, în urma unei moţiuni de cenzură, Guvernul Boc fusese demis, iar partidele nominalizate mai sus se adresau oficial preşedintelui Traian Băsescu, cerându-i să constate formarea unei noi majorităţi parlamentare şi să trimită Partidul Democrat Liberal în opoziţie.
Acum, printre dinţi sau în gura mare, în funcţie de interese, mai toţi (i)responsabilii politici români din barca aflată în aceste zile pe val, dar într-o vizibilă şi crescândă derivă, sunt nevoiţi să recunoască faptul că preferatul lor de acum aproape patru ani a declinat, cu siguranţă politicos, propunerea de a gira cu prezenţa sa executivul condus de Victor Ponta. Adevărat, iată că mai există şi cazuri precum al lui Klaus Johannis, care refuză cu seninătate un post de ministru, şi nu oricare, al Afacerilor Europene. Şi aceasta pentru că, în ultimii patru ani, s-au schimbat multe.
Nu mă îndoiesc că acesta şi-a păstrat afinitatea către o doctrină liberală, fără de care nu ar fi putut câştiga, în iunie, fără eforturi prea mari, fotoliul de primar al Sibiului pentru a patra oară. Dar aceasta nu înseamnă că, pentru Johannis, liberalii încep şi se termină cu formaţiunea adusă acum, de Crin Antonescu, în cel mai critic moment al existenţei sale ca partid post-decembrist.
În al doilea rând, în octombrie 2009, Klaus Johannis accepta să lase Primăria pentru postul de premier în nişte condiţii de normalitate: nominalizarea ca prim-ministru de către un preşedinte ales – chiar dacă aflat pe ultima sută de metri a mandatului -, precum şi confirmarea sa de către o majoritate parlamentară care, la acea dată, părea că ţine la respectarea legilor. Acum, este convins primarul Sibiului, ar fi cea mai proastă mişcare politică, menită a-i distruge definitiv cariera, să se alăture unui grup de aventurieri, gata să facă orice pentru a pune mâna pe toate instituţiile statului, pentru ei şi pentru mentorii lor. A intra un guvern la care se răsteşte întreaga comunitate europeană şi euro-atlantică, cerând vehement reinstaurarea domniei legii în România este sinucidere curată.
Şi, în final, trebuie să mai spunem că primarul Sibiului este perfect conştient că Victor Ponta a încercat o şmecherie demnă de băieţaşii de cartier cu care a populat Guvernul. Mai precis că premierul a avut o tentativă disperată, dar ridicol de neinspirată, de a drege busuiocul cel puţin în faţa cancelarului Angela Markel, numind ministru al Afacerilor Europene pe probabil cel mai cunoscut politician de etnie germană, repectiv pe Klaus Johannis.
De altfel, această ridicolă tentativă de spălare a propriei imagini prin Europa nu este singura din ultimele zile: Ponta s-a oferit să asigure, pe bani publici, bineînţeles, înhumarea la Bucureşti, fără ca nimeni să ceară acest lucru în mod oficial, a celebrei pianiste Mihaela Ursuleasa, decedată în mod tragic la Viena, în ciuda faptului că aceasta a renunţat de bunăvoie, de mulţi ani, la cetăţenia română, că locuia de şi mai mulţi la Viena şi că nu s-a recomandat niciodată a fi româncă, ci drept fiica unui etnic rom şi a unei moldovence.