Deschiderea celui mai mare eveniment sportiv al anului, Olimpiada de la Londra, ne-a adus din nou în faţă imaginea Reginei Elisabeta, exemplu de decenţă şi dăruire faţă de poporul său. Recent, la începutul lunii iunie, Regatul Unit a sărbătorit 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei, numărul uriaş de britanici care au participat la manifestări demonstrând popularitatea suveranei şi a monarhiei. De fiecare dată când văd aceste legături trainice între naţiune şi rege, oriunde în Europa, oriunde în lume, îmi pun fireasca întrebare – cum ar fi fost dacă…? Cum ar fi arătat România azi dacă Regele Mihai s-ar fi reîntors pe tron, dacă România ar fi avut curajul să revină la tradiţia statală distrusă în 1947 de comunişti şi de ocupaţia sovietică?
Deschiderea celui mai mare eveniment sportiv al anului, Olimpiada de la Londra, ne-a adus din nou în faţă imaginea Reginei Elisabeta, exemplu de decenţă şi dăruire faţă de poporul său. Recent, la începutul lunii iunie, Regatul Unit a sărbătorit 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei, numărul uriaş de britanici care au participat la manifestări demonstrând popularitatea suveranei şi a monarhiei. De fiecare dată când văd aceste legături trainice între naţiune şi rege, oriunde în Europa, oriunde în lume, îmi pun fireasca întrebare – cum ar fi fost dacă…? Cum ar fi arătat România azi dacă Regele Mihai s-ar fi reîntors pe tron, dacă România ar fi avut curajul să revină la tradiţia statală distrusă în 1947 de comunişti şi de ocupaţia sovietică?
În anii imediaţi după 1989, majoritatea ţării s-a lăsat manipulată de cascada de zvonuri, de dezinformări, lansate de securiştii transformaţi în apărătorii noului regim. Politrucii fesenişti ne convingeau că odată cu Regele se vor întoarce moşierii, că oamenii vor lucra cu botniţe pentru latifundiari, că fabricile vor fi luate de urmaşii magnaţilor interbelici, că familia regală a plecat în exil cu trenuri doldora de tablouri, bijuterii, maşini. Prea ocupaţi să savurăm ciunga turcească şi kentanele la liber, crezând că suntem astfel în plină societate de consum, nu am observat că securiştii şi progeniturile nomenclaturii comuniste se transformau cameleonic în capitalişti, punând mâna pe întreprinderi, făcând bani pentru că foloseau reţelele şi contactele din comerţul exterior comunist. În timp ce bieţii muncitori de la IMGB ţipau „Nu ne vindem ţara!”, manipulaţi de ofiţeri în pufoaice, marea parte a fostului aparat de partid se transforma în „investitori şi „businessmani”. Mulţi erau prea fascinaţi atunci de paternalismul lui Iliescu, de şarmul lui Petre Roman, mulţi s-au lăsat amăgiţi şi manipulaţi. Pentru acea perioadă Ion Iliescu are o vină covârşitoare, chiar dacă evoluţia sa politică ulterioară a arătat că este capabil să se schimbe în multe privinţe. Apoi a venit la Cotroceni Constantinescu, apoi s-a reîntors Iliescu, s-a produs reconcilierea Republicii cu Regele.
Lumea a început să privească familia regală fără încrâncenarea indusă de la începutul anilor 90, ca o parte a istoriei naţionale, dar cred că fără a-şi interoga prea mult imaginaţia încercând să afle „Cum ar fi fost dacă…?” După venirea la putere a lui Traian Băsescu, care a făcut din conflict şi dezbinare regula dominantă în aceşti ani, care a scos la suprafaţă tot ce este mai urât şi mizer, lumea a putut să compare comportamentul matrozului zurbagiu cu decenţa şi frumuseţea sufletească, loialitatea şi credinţa faţă de ţară a bătrânului rege. Şi atunci ne-am dat seama că am avut ocazia să trăim altfel, să fim reprezentaţi altfel. Mă bucur de privilegiul pe care l-am avut, ca în calitate de deputat, să pot asista la discursul Majestăţii Sale în Parlament cu prilejul sărbătoririi a 90 de ani de viaţă. Ceea ce frapa era aerul aristocratic în cele mai simple gesturi şi personalitatea Suveranului care a impus de cum a intrat în sală. Atunci s-a putut vedea de ce Regele este cu adevărat un simbol, ce ne aduce aminte permanent de o perioadă deloc uşoară, dar plină de realizări pentru naţiunea română, la care ne vom gândi cu nostalgie chiar dacă nu am trăit efectiv în acele vremuri, precum adulţii ce-şi amintesc casa bunicii plină de parfumul dulceţii din copilărie.
Poate că România ar arăta altfel, noi poate am fi altfel, dacă ne-am ghida după ceea ce cred că ar trebui să fie un veritabil motto al clasei politice, şi mă refer la ultimele cuvinte din discursul Majestăţii Sale Regele Mihai în Parlament – „Nu văd România ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.
George SCUTARU este deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal