Buzoiencele se îngrămădesc să devină bone cu diplomă

            *Până acum s-au depus 48 de dosare de înscriere la „Şcoala bonelor”, iar cererile se mai pot depune până pe 31 august

            Perioada de depunere a dosarelor pentru femeile ce doresc să se înscrie la „Şcoala bonelor” s-a prelungit până la data de 31 august. Până în prezent, 48 de buzoience s-au decis să obţină diploma de baby-sitter, recunoscută atât pe plan naţional, cât şi în toate ţările din Uniunea Europeană.

            *Până acum s-au depus 48 de dosare de înscriere la „Şcoala bonelor”, iar cererile se mai pot depune până pe 31 august

            Perioada de depunere a dosarelor pentru femeile ce doresc să se înscrie la „Şcoala bonelor” s-a prelungit până la data de 31 august. Până în prezent, 48 de buzoience s-au decis să obţină diploma de baby-sitter, recunoscută atât pe plan naţional, cât şi în toate ţările din Uniunea Europeană.

            Toate femeile cu vârsta între 18 şi 64 de ani, care iubesc copiii şi doresc să facă din îngrijirea lor o meserie, devenind bone cu diplomă, îşi pot depune dosarele la Centrul Vocaţional din Cartierul Obor nr. 1-3,  al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău. Detalii despre curs se mai pot obţine şi pe site-ul www.scoalabonelor.ro . Numărul minim de cursanţi este de 30, iar după perioada de depunere a dosarelor urmează testarea psihologică, apoi cursurile propriu-zise, şi anume 240 de ore formare practică şi 120 de ore de formare teoretică. Cursurile „Şcolii bonelor”, absolut gratuite, sunt organizate în cadrul unui program implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi derulat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia pentru Protecţia Copilului. La „Şcoala bonelor” se poate înscrie orice femeie care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: vârsta cuprinsă între 18-64 ani; starea de sănătate fizică şi psihică să o facă aptă pentru îngrijirea şi supravegherea copiilor; să nu fi suferit vreo condamnare pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătoarească rămasă definitivă; să nu fi fost decăzută din drepturile părinteşti sau să nu-i fi fost interzise aceste drepturi; să fie absolventă a minim opt clase; să nu aibă loc de muncă şi să nu realizeze venituri dintr-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod independent.

 

            Documente necesare

 

            Documentele ce trebuie depuse la dosar sunt: formular de înscriere la curs (se poate descărca de pe www.scoalabonelor.ro sau va fi pus la dispoziţie în locul de depunere a dosarului); originalul şi copia de pe actul de identitate; certificat de căsătorie, după caz – original şi copie; act de studii (pentru ultima formă de învăţământ absolvită) – original şi copie. După caz, mai sunt necesare copie de pe talonul de pensie, adeverinţă de şomer sau carnet de evidenţă a şomerului, adeverinţă de la primărie pentru persoanele care beneficiază de venitul minim garantat, adeverinţă de la administraţia financiară că nu realizează venituri; adeverinţă de elev sau student.  De asemenea, mai sunt necesare: adeverinţă medicală eliberată de  medicul de  familie, cu precizarea „clinic sănătos; nu se află în evidenţă cu boli psihice sau boli infecto-contagioase în evoluţie”; aviz psihologic pentru participarea la cursul de calificare în ocupaţia de baby-sitter. Evaluarea psihologică se va realiza gratuit, după verificarea dosarului care, pentru a fi complet, trebuie să cuprindă documentele menţionate.