Trooper sărbătoreşte un deceniu de existenţă la Buzău

     Băieţii de la Trooper au inclus încă o dată Buzăul pe lista oraşelor prin care vor trece în turneu. Concertul „TROOPER – Tari ca munţii”, ce marcheză un deceniu de la lansarea albumului simbol TROOPER I, va debuta în Bucureşti pe 2 noiembrie. Din raţiuni ce ţin de programul încărcat al trupei, evenimentul, iniţial anunţat pentru 27 octombrie, a fost reprogramat la această nouă dată. Pentru concertul din Bucureşti se pun în vânzare bilete, la preţul de 20 lei.

     Potrivit reprezentanţilor trupei, concertul de la Buzău este programat pe data de 8 decembrie. „Când am pus pe foaie oraşele în care vom merge cu Rock Jukebox (n.r.-fostul turneu), am fost cu toţii de acord că anul trecut Buzăul a fost o experienţă super. Chiar surprinzătoare. Aşa că am zis să ne întoarcem şi să fie încălzirea aici”,  mărturisea în martie vocalistul TROOPER, Coiotu, după cel mai recent concert la Buzău.

     Din 1995, când s-a înfiinţat, şi până în prezent, Trooper a reuşit să atragă atenţia tuturor iubitorilor stilului de muzică promovat de celebrele Iron Maiden sau Judas Priest. După câteva schimbări de componenţă, formaţia reuşeşte ca, odată cu lansarea primului album, 2002, să strângă la un concert peste 500 de spectatori şi ocupă prima poziţie la categoriile „Cel mai bun album” şi „Cea mai bună trupă metal” în cadrul a trei sondaje la nivel naţional. Era doar începutul succesului celor care în ultimii patru ani au fost invitaţi să cânte în deschiderea unor formaţii de talie internaţională: Prodigy, Sepultura, The Cult, Rasmus, Iron Maiden, Manowar, Scorpions, Judas Priest şi Whitesnake.