Scor alb cu “câinii roşii” pentru echipa lui “Iliesta”

          Concordia Chiajna, formaţia antrenată de buzoianul Ilie Stan a remizat pe teren propriu, scor 0 la 0, cu Dinamo Bucureşti în cadrul etapei cu numărul cinci din Liga I la fotbal. Cu alt buzoian, Valentin Creţu integralist, micuţa grupare din preajma Bucureştiului i-a „ţinut” în şah timp de 90 de minute pe elevii lui Dario Bonetti.

          Concordia Chiajna, formaţia antrenată de buzoianul Ilie Stan a remizat pe teren propriu, scor 0 la 0, cu Dinamo Bucureşti în cadrul etapei cu numărul cinci din Liga I la fotbal. Cu alt buzoian, Valentin Creţu integralist, micuţa grupare din preajma Bucureştiului i-a „ţinut” în şah timp de 90 de minute pe elevii lui Dario Bonetti.„Important pentru noi este să adunăm puncte şi să avem o exprimare pozitivă. A fost un joc spectaculos făcut de ambele echipe. S-a jucat pe poartă şi eu zic că egalul este echitabil. A ieşit un spectacol frumos. Meciul s-a aprins puţin în final, dar nu a fost o presiune foarte mare din partea lui Dinamo. Nu mă interesează ce fac adversarii, ci modul în care jucăm noi. Nu vreau să vorbesc de Dinamo, ci doar de echipa mea. Sper să fim revelaţia campionatului", a declarat Ilie Stan la finalul partidei. Concordia Chiajna rămâne pe locul şapte în Liga I, cu opt puncte după primele cinci runde. Formaţia celor doi buzoieni este neînvinsă de patru etape, iar runda următoare va întâlni în deplasare Astra Ploieşti.