*Buzoiencele vor urca pe scenă pe 22 septembrie cu un program de zile mari
Deşi de ceva vreme a fost ocolită de ofertele venite din partea organizatorilor buzoieni, în această toamnă Bianca Purcărea a primit invitaţia de a cânta în cadrul unui regal muzical, Premiile Music Factory, concurs aflat la cea de-a treia ediţie. Alături de ea, pe scenă va interpreta şi Maria Cristina Drenea, cea mai mică dintre vocile ce s-au remarcat în ultimii ani în judeţ.
*Buzoiencele vor urca pe scenă pe 22 septembrie cu un program de zile mari
Deşi de ceva vreme a fost ocolită de ofertele venite din partea organizatorilor buzoieni, în această toamnă Bianca Purcărea a primit invitaţia de a cânta în cadrul unui regal muzical, Premiile Music Factory, concurs aflat la cea de-a treia ediţie. Alături de ea, pe scenă va interpreta şi Maria Cristina Drenea, cea mai mică dintre vocile ce s-au remarcat în ultimii ani în judeţ.„Este o mare onoare să fim pe afiş în aceeaşi categorie cu talentata Bianca, pe care Maria o admiră de fiecare dată când o vede la televizor. La Eurovision i-a ţinut pumnii. Au fost rare ocaziile când ne-am întâlnit faţă în faţă, însă ne vom exprima aprecierea la adresa ei cu ocazia evenimentului. Aşteptăm cu nerăbdare competiţia muzicală, mai ales că vor veni artişti mari în juriu şi prezentatori cunoscuţi, cum este Ovidiu Cuncea”, a precizat mama micuţei, Cristina Drenea.
Alexandru Jula şi Daniel Iordăchioaie, invitaţi speciali
Cele două buzoience nu şi-au stabilit încă programul, dar este foarte probabil ca, în funcţie de câte piese sunt alocate fiecăreia, Maria să cânte „Cumătra vulpe”. Celelalte invitate sunt Iolanda Ulmeţeanu şi Bianca Lixandru, ultima fiind chiar cea cu care a împărţit trofeul anul trecut în cadrul unui alt concurs şi cu care chiar va înregistra un CD împreună. „Chiar calculam că luna septembrie va fi cam aglomerată, pentru că Maria va trebui să înregistreze CD-ul care va conţine cinci piese de-ale Măriei şi cinci de-ale Biancăi şi sperăm să terminăm până la recital, să nu avem probleme cu vocea ”, a mai declarat Cristina Drenea. Şi Bianca Purcărea va avea o toamnă aglomerată, întrucât a intrat la o facultate unde va avea serios de muncă şi de studiu, SNSPA- Comunicare şi Relaţii Publice, la Bucureşti. Ediţia a III-a a Premiilor Music Factory va avea loc pe 22 septembrie, va fi prezentată de Ovidiu Cuncea şi Denisa Trofin, şi îi va avea ca invitaţi speciali pe doi artişti de „categorie grea”: Alexandru Jula şi Daniel Iordăchioaie. Nu s-a stabilit încă locaţia, dar cu siguranţă va avea loc într-una dintre sălile cu restaurant din municipiu.