„Eco Şcoala de vară” şi-a premiat voluntarii

         Vizite la operatorii care reciclează deşeuri, ateliere de lucru, acţiuni de igienizare şi excursii tematice, toate acestea au fost „subiecte de examen” pentru elevii voluntari în cadrul proiectului „ECO ŞCOALA DE VARĂ 3 – DRUMUL AMBALAJELOR ”.

         Vizite la operatorii care reciclează deşeuri, ateliere de lucru, acţiuni de igienizare şi excursii tematice, toate acestea au fost „subiecte de examen” pentru elevii voluntari în cadrul proiectului „ECO ŞCOALA DE VARĂ 3 – DRUMUL AMBALAJELOR ”.

         Săptămâna trecută au fost derulate ultimele acţiuni planificate în cadrul acestui proiect, elevii şi cadrele didactice care au făcut parte din grupul-ţintă al proiectului participând la o acţiune de igienizare în Parcul Crâng. Totodată, cu această ocazie, ei au fost premiaţi pentru lucrările din deşeuri PET realizate în timpul unui atelier de lucru ce a avut loc în luna iulie. De asemenea, în timpul derulării proiectului, elevii şi cadrele didactice au îmbinat lecţiile teoretice cu lecţiile practice, au învăţat jucându-se noţiuni legate de protecţia mediului, de responsabilitate şi implicare civică. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Buzău, proiectul „ECO ŞCOALA DE VARĂ 3- DRUMUL AMBALAJELOR”  a început în luna iunie şi a cuprins mai multe vizite la  agenţii economici care activează în domeniul reciclării/tratării deşeurilor, din judeţul Buzău (SC GREENTECH SA,  SC GREENFIBER SA şi  SC GREEWEEE  INTERNAŢIONAL SA).

         De asemenea, pe lângă vizitele de lucru, în cadrul acestui proiect elevii au mai participat la ateliere de lucru, la acţiuni de igienizare şi excursii tematice. Iniţiat de APM BUZĂU, proiectul a avut ca parteneri Şcoala cu clasele I-VIII „Cpt. Aviator M. T. Bădulescu”, S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUZĂU S.A., INTERSEMAT S.R.L.,  Direcţia  Judeţeană de Tineret şi Sport Buzău, Redacţia Revistei „ECOLOGIC” şi  Asociaţia Cetatea lui Bucur 7 Centre.