* Universitatea Cluj va juca în Liga I la Buzău
* Primul meci va avea loc pe 15 septembrie, când „U” va întâlni Astra
* Universitatea Cluj va juca în Liga I la Buzău
* Primul meci va avea loc pe 15 septembrie, când „U” va întâlni Astra
Veste extraordinară pentru microbiştii buzoieni. După ce arena din Crâng a găzduit în decursul a trei ani partidele a patru echipe ce evoluează în Liga I de fotbal (Petrolul Ploieşti, Victoria Brăneşti, Steaua Bucureşti şi Oţelul Galaţi), stadionul divizionarei „C”, Gloria Buzău, va organiza anul acesta toate meciurile considerate pe teren propriu ale formaţiei Universitatea Cluj. Decizia a fost luată de Ana Maria Prodan – Reghecampf, preşedintele grupării ardelene, după ce autorităţiile locale clujene au cerut o chirie exagerat de mare pentru noul stadion „Cluj Arena”. Oficialii formaţiei clujene au fost primiţi cu braţele deschise, atât de autorităţile locale din Buzău, cât şi de conducătorii grupării din Crâng. Clujenii vor avea gratuit la dispoziţie stadionul „Gloria”. „Mă bucură faptul că în oraşul dumneavoastră sportul este iubit, iar fotbalul în mod special. Am venit acasă, pentru că Buzăul pentru mine reprezintă de astăzi (n.r., ieri) casa mea. Am fost primită cu atâta deschidere din partea tuturor, toată lumea vrea să ne ajute şi să ne facă să ne simţim într-adevăr ca acasă. Sunt convinsă că mutarea aceasta va fi de bun augur, atât pentru noi, cât şi pentru Gloria Buzău, dar mai ales iubitorii sportului rege de aici. Am căutat prin toată România cel mai bun loc în care pot face performanţă, iar aici am avut parte de cel mai bun tratament. Vreau să vă mulţumesc din suflet pentru că m-aţi acceptat în casa dumneavoastră”, a precizat Ana Maria Prodan.
Negocieri „îngrozitoare”
Ana Maria Prodan a precizat că negocierile purtate cu Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău au fost „îngrozitor” de dificile: „Tocmai când i-am comunicat domnului preşedinte tot ceea ce avem nevoie aici, dânsul m-a luat prin surprindere şi mi-a pus contractul în faţă, fără nici cea mai mică pretenţie financiară. Eu începusem să fac calcule, iar dânsul ne-a pus baza sportivă gratuit la dispoziţie. Aveţi nişte oameni extraordinari aici, foarte devotaţi, care iubesc sportul foarte mult şi apreciază performanţa”. Cei doi oficiali s-au întâlnit la ora 11.30 la sediul grupării din Crâng, acolo unde au discutat timp de o oră şi jumătate. Imediat după parafarea documentelor, cei doi au organizat o conferinţă de presă la care a luat parte şi Gheorghe Pană, preşedintele onorific al Gloriei Buzău.
Joacă gratis în Crâng
Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău, a precizat şi condiţiile în care clujenii vor avea parte de toate facilităţile bazei sportive din Crâng. Primul om din organigrama clubului buzoian a spus că U Cluj va avea parte de stadionul Gloriei, în aceleaşi condiţii de care au beneficiat şi restul echipelor din Liga I care au jucat la Buzău: „Nu se plăteşte nimic. Nicio chirie. Aşa cum au venit şi celelalte divizionare A, nici Universitatea Cluj nu va plăti nimic. Vom adopta acest brand, cu o istorie îndelungată şi bogată în fotbalul românesc. Vor sta cât le este bine şi sper să le meargă cât mai bine. Vom colabora în toate planurile posibile, începând de la marketing până la organizarea jocurilor şi alte lucruri care pot apărea pe parcurs. Fotbaliştii de la U Cluj sunt la un alt nivel, noi, cei de la Buzău, suntem la un nivel inferior. Sperăm să ajunge şi noi acolo unde se află Universitatea acum, adică pe prima ligă a fotbalului românesc”. Oficialul buzoian a fost completat de Ana Maria Prodan, conducătoarea grupării clujene precizând că orice sponsor sau orice activitate economică desfăşurată de clujeni la Buzău va cuprinde un procent care va reveni Gloriei.
Lacrimi de fericire…
Oficialul clujean a apărut vizibil emoţionată la întrevederea cu presa locală. Ana Maria Prodan a mulţumit în repetate rânduri autorităţilor locale buzoiene, precum şi conducerii grupării din Crâng pentru serviciul făcut. Aceasta a fost emoţionată, fiind vizibil „marcată” de ospitalitatea buzoienilor: „Mă simt ca un copil cu ciocolata în mână. Aşa stau acum, cu acest contract în faţa dumneavoastră. Stau cu teama ca nu cumva cineva să mi-l fure, pentru că este foarte important pentru mine că am fost sunată, că mi s-a zis că buzoienii apreciază fotbalul de calitate şi performanţa, şi mi s-a propus această întrevedere. Este cea mai frumoasă, liniştită şi uşoară zi pe care am avut-o în ultimele trei luni. Mă gândeam în fiecare noapte la chiria enormă şi la sumele pe care trebuia să le achităm primăriei din Cluj pentru a ne antrena şi a ne desfăşura jocurile acolo. Îmi era imposibil să închid un ochi, însă iată că a venit această oportunitate, această şansă, prin care putem juca la Buzău fără cea mai mică pretenţie finaciară”. Primul meci pe care Universitatea Cluj îl va disputa la Buzău va avea loc pe 15 septembrie, atunci când clujenii vor întâlni în Crâng Astra Ploieşti. Peste doar o săptămână, pe 22 septembrie, U va juca la Buzău cu Dinamo Bucureşti. În momentul de faţă, gruparea prezidată de Ana Maria Prodan ocupă locul 11 în clasament, cu opt puncte.
Ce meciuri va juca Universitatea Cluj la Buzău anul acesta:
etapa a VIII-a U Cluj – Astra Ploieşti
etapa a IX-a U Cluj – Dinamo Bucureşti
etapa a XI-a U Cluj – Ceahlăul Piatra – Neamţ
etapa a XIII-a U Cluj – Oţelul Galaţi
etapa a XV-a U Cluj – Rapid Bucureşti
etapa a XVII-a U Cluj – CFR Cluj
{loadposition zgalerie08313}