* Şapte suspecţi au fost luaţi pe sus, după ce au dat iama pe terenurile agricole de la marginea oraşului
Agitaţie mare la începutul acestei săptămâni pe Aleea Plopilor şi Aleea Grădinilor, zone în care locuiesc o serie de personaje dubioase care nu o dată au intrat în conflict cu legea şi care s-au obişnuit cu vizitele periodice făcute de poliţişti, în căutarea autorilor unor furturi comise prin oraş sau prin împrejurimi.
* Şapte suspecţi au fost luaţi pe sus, după ce au dat iama pe terenurile agricole de la marginea oraşului
Agitaţie mare la începutul acestei săptămâni pe Aleea Plopilor şi Aleea Grădinilor, zone în care locuiesc o serie de personaje dubioase care nu o dată au intrat în conflict cu legea şi care s-au obişnuit cu vizitele periodice făcute de poliţişti, în căutarea autorilor unor furturi comise prin oraş sau prin împrejurimi.Agitaţia a fost cauzată de o nouă descindere a poliţiştilor, ca urmare a unor furturi comise în cursul lunii trecute din grădinile unor cultivatori de legume şi zarzavaturi din zonă. Păgubiţii au reclamat în câteva rânduri că persoane necunoscute făcuseră incursiuni nocturne pe terenurile cultivate de ei şi furaseră cantităţi însemnate de ceapă vinete, roşii şi alte legume pe care nu apucaseră încă să le recolteze, prejudiciul total însumând aproape 4.000 de lei.
Faptele au fost înregistrate cu autor necunoscut, însă primele suspiciuni s-au abătut asupra locatarilor din zonă, cunoscuţi ca având astfel de îndeletniciri. Au fost demarate cercetările, ocazie cu care poliţiştii au aflat că cei pe care îi suspectau tocmai începuseră să caute clienţi pentru a le vinde legume, în condiţiile în care ei nu aveau cultivat nici măcar un petec de pământ în curtea casei. Din aproape în aproape, poliţiştii au reuşit să identifice şapte persoane care au participat la furturile comise pe terenurile agricole din zonă, printre acestea numărându-se şi copii în vârstă de 13 ani.
Odată identificaţi principalii suspecţi, luni dimineaţă a fost efectuată o descindere la care au participat poliţişti de proximitate, lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi de la Poliţia Municipiului Buzău, care au înconjurat perimetrul, astfel încât niciunul din cei vizaţi să nu poată scăpa cu fuga. Toţi cei şapte suspecţi au fost găsiţi şi îmbarcaţi în dubele cu care au fost aduşi la poliţie pentru audieri. În sarcina acestora se pune comiterea a şapte furturi, cercetările continuând pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor şapte.