Un bărbat corpolent şi ten măsliniu îşi împinge de la spate nevasta şi copiii către artistul care dă autografe şi se fotografiază cu spectatorii. Bărbatul în maieu alb şi o cipilică cu semnele casei Versace pare mai degrabă un cântăreţ de manele şi nu te-ai aştepta să aibă răbdare să stea la rând pentru un artist pe care nu îl cheamă nici Guţă, nici Salam. Mai ales că este deja trecut de ora 24.00, iar pe terasă la Atlantis s-a lăsat destul de frig. „Cere-i, dom’le, număru’ de telefon la băiat să îi chemăm…”, îi spune bărbatul soţiei destul de tare încât artistul să audă că se bucură de aprecierea lui.
Un bărbat corpolent şi ten măsliniu îşi împinge de la spate nevasta şi copiii către artistul care dă autografe şi se fotografiază cu spectatorii. Bărbatul în maieu alb şi o cipilică cu semnele casei Versace pare mai degrabă un cântăreţ de manele şi nu te-ai aştepta să aibă răbdare să stea la rând pentru un artist pe care nu îl cheamă nici Guţă, nici Salam. Mai ales că este deja trecut de ora 24.00, iar pe terasă la Atlantis s-a lăsat destul de frig. „Cere-i, dom’le, număru’ de telefon la băiat să îi chemăm…”, îi spune bărbatul soţiei destul de tare încât artistul să audă că se bucură de aprecierea lui.
Reacţia buzoianului a fost poate una dintre cele mai bune dovezi a impactului pe care trupa Provincialii l-a avut asupra publicului, la concertul susţinut duminică pe terasa Atlantis din Parcul Tineretului. Însoţiţi de un violonist şi un ţambalist, băieţii din formaţie au reuşit să ridice la dans spectatorii care în final i-au rechemat pe scenă la bis. Dacă partea instrumentală a fost asigurată de o armată de artişti, la voce, solistul Ionuţ Ungureanu a avut două ajutoare de nădejde: pe Monica, cunoscută pentru colaborările cu Papa Junior şi Aliona Triboi, actriţă şi solistă din Republica Moldova.
Salt de pe scaunul de bar
Încă de la primele piese, evergreen-uri, Provincialii au reuşit să stârnească atenţia celor de la mese, iar odată cu schimbarea registrului, melodii precum „Inimă, nu fi de piatră”, „Catrina”, „Hora mea-i moldovenească”, „Muro Shavo” sau „Cântă ţiganii mei” i-au scos pe cei mai tineri la dans. Aplauze la mesele de la nivelul scenei, aplauze la balcon. Ritmurile de muzică ţigănească veche au reuşit să îi captiveze până şi pe cei mai comozi dintre spectatori. Printre ei şi bărbatul cu cipilica cu semne
Versace. Aşezat undeva în faţa scenei, soarbe tacticos din vinul alb pe care l-a comandat cu un singur pahar. Sunt de ajuns câteva versuri pentru a renunţa la aspectul de dur inabordabil: „Aş fugi în lume ce'aş fugi cu tine / Desculţă şi numai cu ce am pe mine / Ai da pentru mine şi ultimul ban / Şi'o inimă de ţigan”. Bărbatul sare de pe scaunul înalt ca pentru bar şi începe să se rotească pocnind din degete cu atâta patimă, că soţia îi aruncă o privire dojenitoare.
În ciuda frigului lăsat la miezul nopţii spectatorii i-au chemat pe Provinciali de câteva ori pe scenă, dornici ca seara să continue. Din păcate evenimentul organizat de ADRENALITERA nu a reuşit să strângă atâţia spectatori pe cât ar fi meritat.
„Proiectul ăsta a pornit din joacă”
Reporter: Publicul vă ştia înainte ca pe o trupă cu compoziţii proprii…
Ionuţ Ungureanu:Compunem şi acum. Proiectul „Chitara maiţa” a pornit dintr-o joacă, de aici am ajuns la „Ochi de catifea” şi acum ne dorim ca anul acesta sau anul viitor să punem în scenă spectacolul acesta, dar cu o filarmonică. Adică, aşa cum a fost imprimat discul. Nu ne-am schimbat deci stilul. Am fost mereu o trupă de pop, doar că acum am adus instrumentişti din zona folclorului şi am îmbinat.
Rep.: Cum v-a venit ideea asta?
I.U.:Ideea extinderii trupei i-a venit lui Eugen, colegul nostru de la clape, după un experiment la un concert la care am încercat trei piese cu aceşti instrumentişti. Ne-am dat seama că potenţialul este foarte mare şi am zis: „De ce nu?” Uşor, uşor am făcut o piesă, două, cinci, un disc şi acum suntem deja la al doilea disc. Dacă ne ajută Dumnezeu, vrem să ajungem la performanţa de a avea filarmonică în adevăratul sens al cuvântului, cu cor şi tot ce trebuie şi în felul acesta am fi un proiect unic în România.
Rep.: Ai vreo amintire legată de Buzău?
I.U.:La Buzău am fost destul de rar, deşi noi suntem destul de aproape: de prin Focşani, alţii chiar de prin Râmnic… Nu e vina noastră, aşa s-a întâmplat. Nu am deci o amintire specială, dar fiecare concert al nostru este unic pentru că nu cântăm niciodată aceleaşi piese. Mereu este alt public, noi avem o altă stare şi se întâmplă să nu cântăm nici 10 la sută dintre piesele din seara asta.
{loadposition zgalerie09051}