La loc comanda! Vaccinarea elevilor va fi făcută tot în şcoli

            * Institutul de Sănătate Publică Bucureşti a transmis deja la DSP Buzău programul de desfăşurare a campaniilor de vaccinare şcolare, conform calendarului de imunizări

            * Institutul de Sănătate Publică Bucureşti a transmis deja la DSP Buzău programul de desfăşurare a campaniilor de vaccinare şcolare, conform calendarului de imunizări

     Ministerul Sănătăţii a întors-o ca la Ploieşti. Vaccinarea copiilor în cadrul programului naţional obligatoriu va fi realizată, din  nou, de medicii şcolari. Ordinul care prevede că vaccinarea elevilor va fi făcută din nou în şcoli şi nu de medicii de familie, aşa cum fusese stabilit iniţial, a fost publicat în Monitorul Oficial.    Această modificare a survenit după ce medicii de familie au atras atenţia, în nenumărate rânduri, că neimplicarea medicilor şcolari în campaniile de vaccinare ar putea conduce la creşterea numărului copiilor neimunizaţi, respectiv la apariţia unor epidemii de boli transmisibile.

     Câteva mii de elevi de clasa I, clasa a III şi clasa a VIII-a vor fi imunizaţi în unităţile de învăţământ din judeţ după 17 septembrie. Mai exact, la vârsta de şapte ani, elevii sunt imunizaţi cu vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion, la nouă ani, ei primesc vaccinul polio inactivat împotriva poliomielitei, iar la vârsta de 14 ani ei sunt imunizaţi cu vaccinul diftero-tetanos. „Institutul de Sănătate Publică Bucureşti a transmis DSP Buzău ieri , 4 septembrie 2012 (n.r. marţi), programul de desfăşurare a campaniilor de vaccinare şcolare conform calendarului de imunizări prevăzut în Ordinul M.S./CNAS 767/376 din 1 august 2012:  octombrie 2012 – vaccinare diftero-tetanică (dT), clasa a-X-a (restanţieri din anul şcolar 2010-2011),  noiembrie 2012 – vaccinare antipoliomielitică (VPI), clasa a-II-a (8 ani) şi clasa a-III-a (9 ani), ianuarie 2013 – vaccinare antirujeolică-antirubeolică-antiurliană (RRO) clasa a-I-a, aprilie-mai 2013 – vaccinare  diftero-tetanică (dT), clasa a IX-a (restanţieri anul şcolar 2011-2012) şi clasa a-VIII-a. Perioadele exacte vor fi comunicate ulterior”, se precizează într-o informare a DSP Buzău. Aceste campanii de vaccinare se adresează tuturor copiilor de vârstă eligibilă, şcolarizaţi şi neşcolarizaţi. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.