Dora Ungureanu, două premii de la Festivalul din Jupiter

              *Buzoianca a venit acasă cu premiul special al juriului, acordat de Radio Trinitas, iar  la duete, alături de Mădălin Leonte, a câştigat locul II

     Cu două diplome s-a întors acasă frumoasa Teodora Ungureanu de la Festivalul Tinereţii de la Jupiter, ce a avut loc săptămâna trecută. Talentata elevă a Liceului de Artă a participat la preselecţia ce a avut loc în urmă cu două luni de la Focşani, pentru că, de cea organizată la Buzău a aflat mai târziu şi s-a înscris la cele două categorii, muzică populară şi duete.

             *Buzoianca a venit acasă cu premiul special al juriului, acordat de Radio Trinitas, iar  la duete, alături de Mădălin Leonte, a câştigat locul II

     Cu două diplome s-a întors acasă frumoasa Teodora Ungureanu de la Festivalul Tinereţii de la Jupiter, ce a avut loc săptămâna trecută. Talentata elevă a Liceului de Artă a participat la preselecţia ce a avut loc în urmă cu două luni de la Focşani, pentru că, de cea organizată la Buzău a aflat mai târziu şi s-a înscris la cele două categorii, muzică populară şi duete.„A fost o grupă grea, cea din cadrul folclorului, unde Dora a cântat o doină, îmbrăcată în costum tradiţional muntenesc. Pentru interpretare juriul i-a acordat premiul special, din partea organizatorilor Radio Trinitas, iar la duete a cântat împreună cu un prieten de-al ei cu care a mai cântat împreună, Mădălin Leonte. Am fost foarte mulţumiţi de prestaţia ei, este un plus de încredere pentru ea, ca şi solistă solo, dar vom continua acest traseu în paralel, şi cu Crăiţele, trupa ei de suflet”, a completat mama Dorei,  Monaliza Ungureanu.

    

     A purtat o rochie de sirenă

 

     Dacă la costumaţia pentru folclor Dora nu prea a avut ce să îmbunătăţească, întrucât se punctează originalul, nu improvizaţia, la duet buzoianca a uimit printr-o rochie şi coafură speciale, demne de o mică artistă. „Rochia albastră cu crem a fost un model creat de noi şi de o croitoreasă cunoscută în Buzău, Antoaneta, la care de obicei artiştii apelează atunci când vor ceva deosebit. Am contribuit şi noi la idei, am ascultat şi sfaturile ei şi a ieşit o rochie superbă, cu care Dora a impresionat plăcut la festival. Vom mai apela şi la alte ocazii la dânsa, pentru că am impresia că ne poartă noroc”, a mai precizat mândră Monaliza Ungureanu. Pentru duet, Dora şi Mădălin au ales piesa „Ninge iar”, momentul lor fiind punctat în cadrul galei de pe 26 august, iar pe 1 septembrie s-a încheiat secţiunea de folclor, premiul special constând în prezentarea pieselor tinerelor în cadrul grilei de program a postului de radio.

{loadposition zgalerie09071}