Nu peste mult timp se va auzi sunând clopoţelul anului şcolar 2012/2013. Profesioniştii învăţământului preuniversitar vor intra în arenă, în spaţiul acela în care se desfăşoară, credem noi, cea mai nobilă activitate: aceea a cărei finalitate este formarea, dăltuirea personalităţii. Vor intra în arenă dedicaţi, gata să ofere cunoştinţe şi cultură, măiestrie, minte şi suflet, vor răspândi demnitate.
Nu peste mult timp se va auzi sunând clopoţelul anului şcolar 2012/2013. Profesioniştii învăţământului preuniversitar vor intra în arenă, în spaţiul acela în care se desfăşoară, credem noi, cea mai nobilă activitate: aceea a cărei finalitate este formarea, dăltuirea personalităţii. Vor intra în arenă dedicaţi, gata să ofere cunoştinţe şi cultură, măiestrie, minte şi suflet, vor răspândi demnitate.
Dedicaţi, pentru că, indiscutabil, dacă dragoste… de meserie nu e, nimic nu e! Dedicaţi, întrucât aşa s-au obişnuit, an de an, să-şi rupă timpul pentru a răspunde ochilor întrebători ai celor din bancă, pentru a intra în orizontul lor de aşteptare, al lor şi al familiilor care-şi încredinţează copiii şcolii. Dedicaţi, pentru că aşa le-a fost dat, să se ofere altora, să se gândească mai mult la alţii decât la propria lor fiinţă, alţii însemnând toţi cei care reprezintă mult mai mult decât nume înscrise în file de catalog. Dedicaţi şi gata de joc, acel joc ca act de cunoaştere ce-l face pe copil să râdă: “Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul” (L. Blaga), să cunoască jucându-se condus de cel care “tace” înţelegând că “iubirea” şi “jocul” lui “e-nţelepciunea”.
Gata să ofere cunoştinţe pentru că le-au acumulat în timp şi s-au format să le ofere, modelând pe cei din jur în baza unei dantelării intelectuale pe care doar profesioniştii şcolii o cunosc. Gata să ofere cultură, întrucât ei înţeleg să se joace, înţeleg să abordeze jocul ca modalitate simplă, dar infinit plăcută de integrare într-un univers cultural. Ei oferă cultura aceea magistrală, care vindecă, înalţă, tămăduieşte în etape. Gata să ofere măiestrie, minte şi suflet nu numai celor care vor intra pe poarta şcolii spre a-şi ocupa încrezători locul în sala de curs, ci şi colegilor de cancelarie, mai de demult în şcoala lor sau nou-veniţilor. Acestora din urmă le vor preda, ca pe o moştenire de onoare, lecţia legitimării prin calitate în faţa comunităţii, lecţia asumării meseriei.
Profesioniştii învăţământului preuniversitar vor intra în arenă mai ales purtând cununa demnităţii. Ca de fiecare dată, vor uita ce-a fost în anul/anii din urmă şi se vor întări gândind că a venit vremea respectării demnităţii şi autonomiei lor profesionale, a reintroducerii normalităţii în întreg învăţământul românesc. Vor fi demni şi vor uita că au avut parte de ordine de ministru mai tari decât o lege organică, de aberante decizii, supracentralizate, deşi în lege şi în discursul celor care făceau legea se invoca descentralizarea. Poate nu li se va părea prea mult şi îşi vor păstra demnitatea uitând că devenise, parcă, o problemă naţională suma cu care este plătit, pe oră, un cadru didactic, într-o vreme în care schilodirea veniturilor celor din învăţământ era evidentă. Vor fi demni şi vor avea răbdarea de a anula panica instalată între părinţi referitoare la evaluarea copiilor pe baza unei năstruşnice “foi de parcurs”, mai ales a celor din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a. Vor fi demni, dar nu vor uita să ceară recunoaşterea rolului social al cadrului didactic. O vor cere celor care acum pot decide în sistemul de învăţământ, iar decizia trebuie să fie urgentată. Nu vom ajunge nicăieri dacă doar vom clama promovarea prin educaţie a unui sistem de valori de referinţă în societate. Vor fi demni şi nu vor ostoi explicând că trebuie să redescoperim gustul onoarei, cum scria un mare om de cultură. Adică onoarea comunităţii solidare, a respectului de sine, a meseriei temeinice.
Doamnelor şi Domnilor din învăţământul preuniversitar buzoian, nu peste multă vreme se va auzi sunând clopoţelul anului şcolar 2012/2013. Cu sănătate şi devotament să reuşim sădirea în mintea şi sufletul celor din bănci a seminţelor destoinice, care, murind, vor rodi în timp. Aşa vom reuşi să redescoperim – şi să-i determinăm pe cei din jur să redescopere – ceea ce stă scris în rândurile de mai sus: onoarea meseriei temeinice, a respectului de sine, a comunităţii solidare.
Şi pentru că întotdeauna eşti legat prin profesie de un loc şi de oamenii locului, doresc hasdeienilor să stea până în iunie viitor sub semnul excelenţei şi al prestigiului! Elevii să producă performanţă, ca garanţie a minţii excepţionale pe care o au, iar colegii – din cancelarie, în special, dar şi din compartimentele specializate sau “din curte” – să aibă răbdarea şi puterea de a le cizela caracterul! Cei 145 de ani de existenţă întru valoare şi calitate vă aureolează, iar respectul vi se cuvine din plin.
Ionel BANU este profesor de limba şi literatura română şi director al Colegiului Naţional „B.P.Hasdeu”