Pentru următoarele două sezoane, toamnă-iarnă, cuvântul de bază este fără doar şi poate romantismul. Stele paietate cusute pe stofe ecosez, nuanţe prăfuite, aproape şterse, piele întoarsă, toate aceste elemente amintesc de tema unui Vest Îndepărtat, de inspiraţie "Legendele Reginei Frenchie".
Pentru următoarele două sezoane, toamnă-iarnă, cuvântul de bază este fără doar şi poate romantismul. Stele paietate cusute pe stofe ecosez, nuanţe prăfuite, aproape şterse, piele întoarsă, toate aceste elemente amintesc de tema unui Vest Îndepărtat, de inspiraţie "Legendele Reginei Frenchie".Se aduce totodată un omagiu modei anilor '60, prin intermediul detaliilor retro specifice: buline, flori, imprimeuri pepit, structuri bicolore, forme geometrice şi volane care te duc cu gândul la glazura unor cupcake-uri delicioase. Elementele definitorii pentru spiritul romantic al colecţiei pentru sezoanele următoare sunt motivele preluate din designul lenjeriei intime, ornamentele în formă de fagure, volanele şi smoking-ul. Piesa cheie este Poncho-ul, interpretat într-o multitudine de variante spectaculoase. Element originar din America de Sud, poncho-ul era folosit de către oamenii munţilor. Regăsim în colecţia de toamnă, cât şi în cea pentru sezonul rece jachete-poncho, pulovere-poncho, rochii-poncho, chiar şi tricouri-poncho. Figura emblematică este considerată o Madonna rugându-se pentru natură şi animale. În acest sezon, creaţiile designerilor romantici mizează pe un Tigru straşnic şi o Panteră roz. În ceea ce priveşte accesoriile, regăsim în ornamentaţia acestora un nou simbol, denumit „Luha” – o mână cu cinci degete, diferită de mâna tradiţională, Hamsa. Este un element descoperit de către designer-ul Frederique Trou-Roy în Beirut, de asemenea un simbol purtător de noroc. Aşadar, dacă vreţi o toamnă romantică, ţineţi cont de recomandările designerilor!