În căutare de băncuţe pentru clasa pregătitoare, cu două zile înaintea începerii şcolii

            Conducerea Inspectoratului Şcolar Buzău face tot posibilul să rezolve problema şcolilor care nu au încă mobilier special pentru clasa pregătitoare. Cu doar câteva zile înaintea intrării celor mici la clase, câteva instituţii de învăţământ nu au primit încă băncile. Dacă iniţial, acum o zi, era vorba despre şase şcoli buzoiene care se aflau în această situaţie, în momentul de faţă inspectorul şcolar general, Dumitru Ene, spune că deja lucrurile s-au mai îndreptat.

            „Chiar acum am luat legătura cu mai multe firme de prin toată ţara pentru a găsi soluţii. Sunt şanse mari ca toate aceste şcoli să aibe mobilierul până luni. Am primit asigurări din partea unor firme de mobilier… Problemele au apărut din partea reprezentanţilor şcolilor, pentru că ei au făcut comandă de mobilier. Unele comenzi au fost întârziate din cauza Firmei Eurodidactic, care aducea mobilier din China şi care din cauza taifunurilor a avut probleme cu livrarea. În aceste situaţii, unele şcoli buzoiene au făcut noi comenzi către alte firme, dar într-o săptămână nu au putut rezolva. În niciun caz nu vor fi probleme însă. Copiii vor avea mobilier cu siguranţă în timp util”, a declarat Dumitru Ene.

            Printre şcolile aflate în impas dar care au găsit o soluţie în ultimul moment au fost Şcoala din Ruşeţu şi Şcoala 2. Potrivit reprezentantului IŞJ Buzău, doar în cazul a două şcoli nu s-au găsit încă soluţii. Dacă nu vor primi asigurări de la o altă firmă pentru livrarea mobilierului, atunci se va apela la soluţii locale, urmând ca mobilierul modern să fie instalat când va ajunge.

     Potrivit prevederilor Ministerului Educaţiei, pentru fiecare elev care va începe clasa pregătitoare, Guvernul a alocat 200 de lei pentru pupitrul şi scăunelul de care acesta are nevoie la şcoală. Responsabilitatea achiziţionării mobilierului revine directorilor unităţilor şcolare, care trebuie să găsească producătorul care să le dea băncuţele pe datorie, până când Ministerul Educaţiei îşi va onora obligaţiile financiare.